Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, într-o conferinţă de presă la susţinută Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) Baia Mare, că susţine încheierea contractelor cu fonduri europene, pentru extinderea şi modernizarea terminalului de pasageri şi dotarea cu aparatură de securitate aeroportuară, investiţii care se ridică la peste 51 milioane de euro.
El a subliniat că, alături de cele destinate şi infrastructurii rutiere şi feroviare, aceste investiţii la aeroportul băimărean sunt vitale pentru economia locală şi trebuie finalizate până la sfârşitului anului viitor, pentru a nu se pierde fondurile europene alocate în exerciţiul financiar.
Aeroportul Internaţional Maramureş are aproape de finalizarea procedurilor în vederea contractării investiţia de 30 milioane de euro destinată terminalului de pasageri şi cea de 21,4 milioane de euro, de asemenea din fonduri europene, pentru dotarea cu aparatură de securitate aeroportuară.
‘Sunt o serie de proiecte asumate la nivel judeţean, sunt o serie de proiecte care au nevoie de sprijin guvernamental. Sunt mai multe obiective economice la nivelul judeţului pe care dorim să le vedem (…) Aceste proiecte sunt deosebit de importante pentru maramureşeni. Dezvoltarea capacităţii aeroportului din Baia Mare este evidentă, ţinând cont de relevanţa economică pe care a căpătat-o şi pe care cu certitudine autorităţile locale doresc să o dezvolte. Pentru aceasta este nevoie de infrastructură aeroportuară, este nevoie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară. La nivelul Guvernului am sprijinit de fiecare dată aceste proiecte. Iată se asigură finanţările necesare astfel încât ele să poată să înceapă (…) iar finalizarea proiectului să se realizeze până pe 31 decembrie, anul viitor. Sunt celelalte elemente de dotare tehnică într-un alt proiect. Sunt, încă o dată, elemente prin care ne dorim ca prin aceste obiective să reuşim să sprijinim ceea ce înseamnă componenta economică, investiţională şi, desigur, să facilităm activitatea economică a întreprinzătorilor din municipiul Baia Mare şi din judeţul Maramureş. Şi, totodată, să asigurăm acel sistem de infrastructură fără de care economia nu se poate dezvolta’, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.
Şeful Guvernului a arătat că săptămâna viitoare, pe 22 noiembrie, se vor deschide ofertele din licitaţia pentru modernizarea terminalului de pasageri.
Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan (PNL), a susţinut că finanţarea pe fonduri UE pentru extinderea terminalului aeroportuar şi a pistei a fost deschisă în anul 2016, însă această parte a investiţiei destinată terminalului de pasageri a fost deblocată abia după ce el a preluat mandatul la finalul anului 2020. Preşedintele CJ Maramureş a arătat şi că partea de finanţare europeană destinată extinderii pistei aeroportului a fost ratată, iar investiţia a trebuit finanţată în cele din urmă din fonduri guvernamentale.
‘Un terminal important care-l aşteptăm de foarte multă timp, şi trebuie spus că din anul 2016, este deschisă această axă de finanţare şi doar după ce am luat preşedinţia CJ s-a concretizat acest proiect important. Am trecut de toate etapele, de la documentaţii refăcute până la depunerea cererii de finanţare. Suntem în licitaţie publică cu noul terminal pentru că am dorit să scurtcircuităm timpul cât mai mult pentru că nu avem foarte mult timp pentru a finaliza acest proiect. Şi am făcut toate aceste demersuri în ultima perioadă, astfel încât toate documentele să fie în regulă, clarificările pe care Ministerul Transporturilor ni le-a cerut să fie în concordanţă cu ceea ce trebuie, astfel încât să putem atrage primul proiect finanţat sută la sută pe fonduri europene pentru Aeroportul Internaţional Maramureş. Spun primul, pentru că celălalt (proiect n.red.) pentru extinderea pistei, a fost un proiect eşuat din fonduri europene şi în cele din urmă, finanţat din fonduri guvernamentale. Dar pentru CJ şi pentru mine cel mai important lucru în acest mandat este atragerea de fonduri europene’, a spus Ionel Bogdan.
El a amintit că în judeţ sunt în derulare şi alte proiecte strategice cu fonduri europene destinate infrastructurii de transport din judeţ, cum ar fi podul peste Tisa, centura metropolitană, Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare şi altele destinate drumurilor şi căilor ferate, în valoare totală cumulată de 1,7 miliarde de euro.
Preşedintele Ionel Bogdan a ţinut să mulţumească premierului Ciucă şi Ministerului Transporturilor pentru susţinerea acestor proiecte importante pentru judeţul Maramureş.
Premierul Nicolae Ciucă efectuează joi şi vineri, însoţit de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, o vizită în judeţul Maramureş. AGERPRES / (A, AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)