AcasăStiri generaleMaramureş: Preşedintele CJ anunţă zboruri externe de linie începând din 2022, în...

Maramureş: Preşedintele CJ anunţă zboruri externe de linie începând din 2022, în urma schemei de ajutor de stat

eroportul Internaţional Maramureş (AIM), situat în localitatea Tăuţii Măgherăuş, va opera zboruri externe, de linie, în mod regulat începând cu anul 2022, a informat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan, într-o postare publică.

‘Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM) este unul dintre obiectivele principale ale executivului Consiliului Judeţean. În acest sens, în şedinţa de astăzi, aleşii judeţeni au aprobat Proiectul de Hotărâre care prevede acordarea schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni, respectiv pentru dezvoltarea aeroportului prin stimularea companiilor aeriene să introducă zboruri externe, de linie, regulate. Schema de ajutor de stat în valoare de 1,2 milioane de euro, aprobată de Comisia Europeană săptămâna trecută, prevede acordarea unor subvenţii de până la 800.000 de euro/întreprindere, accesibile pentru toate companiile aeriene interesate să opereze cel puţin două noi zboruri internaţionale pe Aeroportul Internaţional Maramureş’, menţionează Ionel Bogdan.

Potrivit acestuia, ajutorul se va aloca pe baza unei evaluări a numărului de destinaţii, a frecvenţei zborurilor şi a numărului estimat de pasageri atraşi în primul an de operare. Schema de ajutor de stat a fost aprobată cu rolul de a sprijini activitatea acestor companii aeriene, precum şi redresarea economică în contextul pandemiei de COVID-19.

Preşedintele CJ a mai subliniat şi importanţa dezvoltării aeroportului.

‘Ne dorim să venim cu un sprijin pentru operatorii aerieni în aşa fel încât să avem de pe Aeroportul Internaţional Maramureş cel puţin trei zboruri externe, zboruri de linie, cu una, două frecvenţe pe săptămână. Acesta este motivul pentru care am cuprins în bugetul pentru anul 2021 aceşti bani pentru aeroport. Avem experienţa celor de la Oradea, celor de la Sibiu, care printr-o astfel de schemă au reuşit să aibă curse internaţionale. Aşadar, am făcut şi noi procedurile către Consiliul Concurenţei şi către Comisia Europeană pentru schema de ajutor de stat, care a fost aprobată săptămâna trecută de Comisia Europeană’, a mai precizat Ionel Bogdan.

În context, acesta a mai arătat că dezvoltarea transportului aerian va contribui la o mai bună evoluţie a economiei locale.

‘Începând cu anul 2022, sunt convins că vom avea curse internaţionale, un lucru pe care ni-l dorim cu toţii şi care va aduce dezvoltare economică pe plan local şi regional, va dezvolta într-un mod echilibrat sistemul naţional de transport şi, totodată, va contribui la revitalizarea şi creşterea turismului în Maramureş. Al doilea pas important pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional Maramureş îl reprezintă realizarea unui nou terminal, proiect la care muncim şi pe care îl vom finaliza până la sfârşitul anului 2023’, a mai arătat preşedintele CJ Maramureş.

AIM deserveşte cursele interne operate de compania Tarom, zboruri de afaceri şi zboruri charter spre mai multe ţări din Europa şi Africa. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks