Acasă93Maramureş: Producţii bune la orz, ovăz şi orzoaică

Maramureş: Producţii bune la orz, ovăz şi orzoaică

Producţia de orz, orzoaică şi ovăz a fost una bună în acest an, în ciuda condiţiilor climaterice din primăvară şi începutul verii, a declarat, luni, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice şi Cereale din Maramureş, Viorel Pop.

‘Primăvara, dar şi începutul verii a fost destul de complicat pentru agricultură, îndeosebi pentru culturile de ovăz, orz şi orzoiacă, ploaia aproape blocând recoltarea. A plouat în luna iunie, aici, în Maramureş, aproape zilnic, destul de complicat pentru noi, agricultorii. Însă recolta a fost bună, aproape între 3 şi 5 tone/hectar, până acum. O producţie acceptabilă pentru majoritatea cultivatorilor. Recolta a fost dusă în silozuri, iar cei care nu deţin silozuri au închiriat asemenea spaţii pentru a putea asigura o uscare şi ventilare potrivită cerealelor’, a spus Viorel Pop.

Potrivit acestuia, recolta urmează a fi întrebuinţată de fermieri la hrănirea animalelor din fermele zootehnice mici şi medii, dar o parte ar putea fi vândută pe piaţa liberă sau altor crescători de animale, totul depinde de cerere.

”De regula, cultivatorii sunt deţinători ai unor mici ferme zootehnice, dar oferă şi spre vânzare în unele situaţii’, a mai precizat Viorel Pop.

Conform acestuia, campania de recoltare se va încheia la sfârşitul lunii iulie.

În judeţul Maramureş au fost cultivate peste 1.400 de hectar cu ovăz, peste 300 hectare cu orz şi 500 hectare cu orzoiacă. Judeţul deţine aproximativ 83.000 hectare de teren arabil.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks