Peste 500 de puieţi de salcie au fost plantaţi pe marginea râului Săsar pentru consolidarea malurilor şi conservarea mediului înconjurător, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul oraşului Baia Sprie, Alin Bîrda.
‘Cei peste 500 de puieţi de salcie i-am plantat de o parte şi alta a malurilor de râu pentru a contribui la consolidarea solului şi la combaterea unor plante invazive care au pus stăpânire pe maluri, schimbând radical peisajul. Dacă nu am fi recurs la această formulă, plantele invazive se extindeau spre alte zone din oraş, iar situaţia devenea şi mai complicată. Sălciile ajunse la maturitate vor contribui la o mai bună rezistenţă a solului, iar alunecările de maluri ar putea fi limitate. Intenţia noastră e să continuăm asemenea acţiuni în zonele de risc. Intenţia noastră e să avem un râu cu maluri atrăgătoare şi copaci care să contribuie la stabilitatea solului, dar şi un mediu înconjurător sănătos şi bine conservat’, a spus Alin Bîrda.
Fost oraş minier, Baia Sprie încearcă să devină o atracţie turistică locală punând în valoare clădirile vechi, lacurile din vecinătate, staţiunile montane Mogoşa şi Şuior, iar recent, autorităţile au anunţat că împreună cu un localnic, fost inginer minier, ar putea deschide primul muzeu al mineritului din judeţul Maramureş.
Râul Săsar străbate oraşul Baia Sprie iar până în anul 2008 era poluat agresiv cu ape industriale de mină. Odată cu închiderea activităţilor industriale miniere, ecosistemul râului s-a refăcut iar primul semn al echilibrului a fost revenirea raţelor sălbatice şi refacerea florei acvatice.