Un tânăr maramureşan a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri considerate de mare risc, a informat, luni, Tribunalul Maramureş. Potrivit aceleaşi surse, instanţa a admis propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, a unui inculpat în vârstă de 23 de ani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc. ‘Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 22.01.2021, a deţinut droguri de risc şi de mare risc într-o cantitate nerezonabil de mare pentru a putea fi apreciată ca fiind destinată exclusiv propriului consum, din care o parte au fost deţinute şi transportate cu autoturismul proprietate personală, iar o altă parte au fost deţinute şi descoperite la locuinţa folosită de acesta, în urma efectuării percheziţiei domiciliare autorizate în cauză’, a precizat Tribunalul Maramureş. Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.