Un tânăr din oraşul Baia Sprie a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru că ar fi agresat-o fizic şi violat-o pe fosta sa prietenă, în locuinţa căreia ar fi pătruns prin escaladarea unui geam, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Cecilia Grozavu.
‘În baza informaţiilor deţinute, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor ca fiind un bărbat de 31 de ani din oraşul Baia Sprie. În cauză, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe numele acestuia şi au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de violenţă în familie, violare de domiciliu şi viol. În baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul de 31 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie propuse măsurile legale care se impun’, a spus Cecilia Grozavu.
Conform aceleiaşi surse, situaţia a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie de 32 de ani din municipiu, care a sesizat faptul că sora sa a fost victima unui viol pe strada Oituz din municipiul Baia Mare.
‘Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana vătămată ca fiind o tânără de 25 de ani din municipiul Baia Mare, care prezenta leziuni la nivelul feţei şi capului (…) Tânăra a relatat poliţiştilor faptul că, în timp ce se afla în locuinţa sa, fostul ei concubin ar fi escaladat geamul apartamentului, iar ulterior ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta împotriva voinţei sale şi, din cauza faptului că tânăra s-a opus, bărbatul a agresat-o fizic, cauzându-i vătămări corporale. După producerea evenimentului, bărbatul a părăsit locuinţa’, a precizat reprezentantul IPJ Maramureş.
Potrivit sursei citate, tânărul a fost depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureş. AGERPRES / (AS – autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)