AcasăStiri generaleMaramureş: Târg caritabil de Crăciun, ţinut în aer liber, în sprijinul persoanelor...

Maramureş: Târg caritabil de Crăciun, ţinut în aer liber, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Primăria municipiului Baia Mare va organiza primul târg de Crăciun caritabil în aer liber din cauza condiţiilor impuse de pandemie, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ana Maria Avram. ‘Este pentru prima dată când se organizează un astfel de târg caritabil, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar iniţiativa aparţine primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Asociaţiile şi fundaţiile din Baia Mare vor scoate la vânzare diverse produse handmade în cadrul Târgului de Crăciun din Parcul Mara. Banii strânşi vor fi direcţionaţi spre lucrurile care sunt necesare persoanelor cu dizabilităţi, incluse în programele acestor fundaţii şi asociaţii’, a spus Ana Maria Avram. Potrivit acesteia, în Parcul Mara vor fi zece căsuţe din lemn, unde personalul de la ASSOC, CASPEV, ESPERANDO şi ROTARACT va scoate la vânzare produse specifice sărbătorilor de iarnă, obiecte handmade, dulciuri, ceai cald sau vin fiert. De asemenea, în urma parteneriatului încheiat între ASSOC, ROTARACT şi Centrul ‘Lucian’, acesta din urmă se va implica în activităţile din cadrul târgului, cu resursa umană. ‘Facem precizarea că o parte din bani vor fi donaţi acestui centru şi vor fi folosiţi pentru necesităţile zilnice pe care le au persoanele cu dizabilităţi’, a declarat Ana Maria Avram. Totodată, al doilea Târg de Crăciun va funcţiona în centrul istoric al oraşului, în Piaţa Millenium, unde vor fi amplasate 12 căsuţe cu produse artizanale şi alimentare. Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Baia Mare a mai precizat că luminile ornamentale, luminile de pe bradul de Crăciun, caruselul copiilor şi cele situate în cele două târguri vor fi aprinse, sâmbătă seara, la ora 18.00, în ajunul sărbătorii de Sf. Nicolae.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks