Producătorii tradiţionali şi mici fermieri individuali din judeţ vor organiza, la sfârşitul săptămânii, un târg cu produse de sezon pentru le a oferi locuitorilor din municipiul Baia Mare posibilitatea aprovizionării pentru iarnă, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele onorific al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici Maramureş, Ioan Tătăran.
‘E un târg mai special şi împreună cu fermierii asociaţi ne-am gândit să oferim şansa celor care, din diferite motive, încă nu şi-au pregătit cămara pentru iarnă să se aprovizioneze direct de la producători. Venim cu o gamă variată de legume şi fructe, cartofi, îndeosebi. E produsul cel mai solicitat, dar şi produse conservate în această toamnă, vinete, gogoşari, ardei graşi şi alte produse. Toate bunurile se vând la preţ de producător, iar pentru persoanele care intenţionează să cumpere din unele produse cantităţi mai mari preţul va fi negociabil. Produsele provin din micile ferme sau din fermele individuale situate în satele şi comunele din vecinătatea municipiului Baia Mare’, a spus Ioan Tătăran.
Acesta a precizat că la târgul care e programat să aibă loc vineri şi sâmbătă (3-4 noiembrie), în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, vor fi prezenţi şi meşteri populari, producători din panificaţie şi lactate.
‘La târg vor fi prezenţi şi mici producători din panificaţie cu pâine şi prăjituri de casă, produse lactate diverse, produse din carne, sucuri naturale, dulceţuri, dar şi meşteri populari’, a mai adăugat Ioan Tătăran.
În judeţul Maramureş există peste 200 de producători atestaţi, iar un număr de 45 de produse poartă eticheta ‘Bun de Maramureş’.
O parte dintre fermierii individuali sau medii îşi valorifică producţia de sezon în Piaţa Izvoare din municipiul Baia Mare, principala piaţa agro-alimentară din judeţul Maramureş, iar, în paralel, funcţionează şi o piaţă angro, cele două entităţi fiind în administraţia municipalităţii.
La nivel judeţean mai funcţionează pieţe agro în municipiul Sighetu Marmaţiei, dar şi în oraşele Seini, Târgu Lăpuş, Vişeu, Cavnic, Borşa şi Baia Sprie.