Târgul producătorilor tradiţionali din judeţul Maramureş va avea loc doar la sfârşitul fiecărei săptămâni, în aer liber, până în apropierea sărbătorilor pascale, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele onorific al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, Ioan Tătăran.
‘Încercăm să fim prezenţi împreună cu producătorii asociaţi, micii fermieri la târgul specializat la fiecare sfârşit de săptămână, în zilele de vineri şi sâmbătă, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare. Comercializarea produselor are loc în aer liber, indiferent de starea vremii şi ne dorim un număr cât mai mare de producători prezenţi.(…) Noi nu deţinem un magazin specializat, dar târgul ne permite un acces mai uşor către potenţialii clienţi, dar şi trecători prin piaţă care se pot opri să târguiască bunuri de casă. Primăria municipiului Baia Mare susţine producători agricoli de toate categoriile încurajând vânzarea produselor în nume propriu şi mai puţin folosind comercianţii de ocazie sau magazinele mari’, a spus Ioan Tătăran.
Potrivit acestuia, producătorii agricoli prezenţi la târg vând produse certificate, unele purtând sigla ‘Bun de Maramureş’, acţiune sprijinită de Consiliul Judeţean.
‘O mare parte a produselor comercializate deţin certificat de atestare sau eticheta ‘Bun de Maramureş’, adică acestea sunt produse tradiţionale specifice zonei noastre. Acţiunea de promovare este sprijinită direct de Consiliul Judeţean şi are rolul de a ne asigura o mai bună vizibilitate la târgurile interne sau regionale la care participăm. (…) Producătorii, dar şi fermierii fac eforturi sporite pentru o mai bună promovare a produselor autentice, specifice Maramureşului şi suntem conştienţi că produsele de casă, cele de grădină sau fermă sunt apreciate, mai ales că e vorba de bunuri care respectă norme sigure în privinţa calităţii, adică produse legumicole întreţinute cu gunoi de grajd şi nu substanţe chimice, produse de patiserie după reţete tradiţionale, produse din carne şi lactate din ferme mici sau individuale unde animalele sunt bine îngrijite şi primesc hrană din câmp aproape tot timpul anului. Să ştiţi că aceste aspecte importante se regăsesc în calitatea produselor şi sunt importante pentru sănătatea noastră ca oameni’, a declarat Ioan Tătăran.
În afara produselor asigurate de membrii Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, producătorii individuali comercializează produse de grădină, lactate, fructe, conserve, sucuri naturale, produse apicole şi alte bunuri în Piaţa Izvoare din municipiul Baia Mare, dar şi în alte patru pieţe organizate de municipalitate.
De asemenea, o bună parte dintre produse pot fi găsite şi în reţeaua de magazine legume-fructe locală care funcţionează fără întrerupere de aproximativ 45 de ani.
Anual, atât primăvara, dar şi vara, Primăria municipiului Baia Mare, împreună cu producătorii agricoli organizează ‘piaţa mobilă’, adică produsele şi bunurile alimentare sunt duse o dată la două săptămâni în cartierele fără pieţe agroalimentare pentru a veni în sprijinul populaţiei.
La nivelul judeţului Maramureş mai funcţionează pieţe agroalimentare în oraşele Seini, Cavnic, Sighetu Marmaţiei, Vişeul de Jos, Borşa, Târgu Lăpuş, Ulmeni, Dragomireşti şi Săliştea de Sus.