Traficul rutier pe toate tronsoanele de drumuri europene, naţionale, judeţene şi comunale din Maramureş se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar vizibilitatea atmosferică este sub 200 de metri, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al CJSU, Dan Bucă.
‘Circulaţia rutieră are loc în condiţii de iarnă pe toate tronsoanele de drum din judeţul Maramureş. Au căzut precipitaţii sub forma de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. La munte a nins. Carosabilul sectoarelor de drumuri naţionale este curat şi umed. Angajaţii secţiei de drumuri naţionale au intervenit cu 12 utilaje şi au împrăştiat 97 tone de material antiderapant. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi parţial uscat. Sunt sectoare de drumuri care au partea carosabila curata şi umedă. Angajaţii SC Drumuri şi Poduri SA au acţionat cu 35 utilaje şi au răspândit 454 tone de material antiderapant’, a spus Dan Bucă.
Conform acestuia, vizibilitatea în traficul rutier este sub 200 de metri, iar în zonele de munte vântul suflă cu o putere de 40 km/h.
‘Izolat în zonele joase se semnalează ceaţă, iar vizibilitatea în trafic este redusă sub 200 de metri. Vântul suflă slab, la moderat, cu intensificări în zona de munte de până la 40 km/h’, a mai spus Dan Bucă.
De asemenea, debitele şi nivelurile cursurilor de apă au fost în scădere. Exploatarea acumulării hidrotehnice Strâmtori-Firiza din Munţii Gutâi se realizează în condiţii de siguranţă.
Traficul aerian din şi în spre Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) decurge în condiţii optime, iar marţi dimineaţă, temperatura exterioară la pragul pistei era de 1 grad Celsius, cerul acoperit şi vântul avea o viteză 2 km/h direcţia sud sud/vest.
În Munţii Pietrosul Rodnei, stratul de zăpadă căzut a ajuns la 85 cm.
‘Stratul de zăpadă măsura până la 85 cm la staţia meteo Iezer din Munţii Pietrosul Rodnei, 19 cm la Ocna Şugatag, 15 cm la Săcel, 14 cm la Groşii Ţibleşului, 10 cm la Târgu Lăpuş şi Suciu de Jos, 7 cm la Băiuţ şi în Pasul Gutâi, 4 cm în Baia Borşa, 2 cm la Sighetu Marmaţiei’, a mai adăugat Dan Bucă.
Cea mai scăzută temperatură, minus 6 grade Celsius, a fost înregistrată pe DN 18 în Pasul Prislop.
‘Temperatura aerului a înregistrat -6 grade Celsius în Pasul Prislop, -3 grade în Pasul Gutâi, -2 grade la Ocna Şugatag şi Cavnic, -1 grad la staţia meteo Iezer, Borşa, Petrova şi Târgu Lăpuş, 1 grad în Baia Mare şi la Sighetu Marmaţiei’, a spus Dan Bucă.