Un echipaj al Postului de Jandarmi Montan Borşa, situat la poalele Munţilor Rodnei, a sprijinit deblocarea unui autoturism cu turişti prins de aluviunile rezultate în urma ploilor torenţiale, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Maramureş, Radu Nicolae.
‘Doi jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Borşa, în timp ce se aflau în serviciu pe traseele turistice din zona de responsabilitate, au fost informaţi cu privire la faptul că un bărbat din judeţul Suceava a solicitat sprijin apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţe 112. Apelantul solicita ajutor pentru deblocarea autoturismului său care a fost prins de aluviunile rezultate în urma ploilor torenţiale.Cei doi jandarmi s-au deplasat la locul indicat, un drum forestier, şi au reuşit să tracteze autoturismul blocat’, a spus Radu Nicolae.
Potrivit acestuia, jandarmii montani maramureşeni sunt zilnic la datorie pe traseele montane pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru sprijinirea sau salvarea turiştilor aflaţi în dificultate.