Un grup de turişti blocaţi în telescaunul din staţiunea montană Şuior (Munţii Gutâi), printre care se află şi un copil de doi ani, sunt recuperaţi de echipa de intervenţie Salvamont Maramureş, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Dan Benga. ‘Operaţiunea de salvare a turiştilor blocaţi pe instalaţia de telescaun este în curs de desfăşurare, condiţiile meteo sunt un pic dificile din cauza ploii şi aerului rece. E vorba de nouă scaune în care se află turişti, printre care şi un copil de doi ani. Salvarea copilului este prioritară pentru echipa de intervenţie aflată pe munte, apoi, restul persoanelor blocate’, a spus Dan Benga. Potrivit acestuia, echipa de intervenţie Salvamont este formată din 12 angajaţi şi mai mulţi voluntari care au răspuns la solicitare. Directorul Salvamont Maramureş a mai precizat că defecţiunea instalaţiei de cablu din staţiunea montană Şuior este una complexă şi nu se poată să fie reparată în timp scurt. AGERPRES / (A -p autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă)