Fermierii asociaţi şi cei individuali vor organiza vineri şi sâmbătă un târg cu produse agricole de sezon în piaţa centrală a municipiului Baia Mare.
‘Târgul e unul mai special şi readuce în atenţia publicului produse de sezon, practic, aducem ultima recoltă din grădină pe anul acesta. Vor mai fi legume, îndeosebi, unele foarte căutate de gospodine; vinete, gogoşari, ardei şi, fireşte, cartofi care au început să fie foarte solicitaţi. Vom avea mai multe soiuri de mere, struguri, must, siropuri de afin, coacăz, dulceţuri, sucuri naturale şi sucuri de casă. Produsele de grădină sunt foarte căutate şi se bucură de aprecierea gospodinelor pentru că provin din micile ferme şi nu din marile plantaţii sau culturi intensive şi sunt mult mai gustoase’, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele onorific al Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş, Ioan Tătăran.
Potrivit acestuia, alături de legume, fructe şi siropuri vor şi produse din carne, lactate şi de panificaţie.
‘Avem un număr mic de fermieri care vin cu produse din carne, diverse preparate de casă, lactate cam întreaga gamă, produse de panificaţie de la pâine de casă la prăjituri şi cam tot ce s-ar putea prepara relativ repede în orice bucătărie’, a spus Ioan Tătăran.
Târgul va avea loc în Piaţa Revoluţiei din municipiului Baia Mare, vineri şi sâmbătă, începând cu ora 10,00.
În judeţ activează peste 200 fermieri autorizaţi şi o parte dintre produsele acestora poartă eticheta ‘Bun de Maramureş’.