Toate zborurile externe operate de compania HiSky spre Londra şi Bergamo/Milano de pe Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) au fost suspendate temporar, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul de dezvoltare al aeroportului, Ionuţ Caraba.
‘Noul val al pandemiei de COVID-19 a impus noi restricţii de călătorie, ce au condus la scăderea numărului de călători, iar compania HiSky a decis suspendarea temporară a curselor din şi spre Baia Mare’, a explicat Ionuţ Caraba.
Cursa Baia Mare – Bergamo/Milano – Baia Mare este suspendată până în februarie.
‘Cursele Bergamo/Milano sunt suspendate în ultima săptămână din ianuarie şi în prima săptămână din februarie, din cauza numărului mic de pasageri, iar cursele spre Londra vor fi reluate imediat ce compania primeşte autorizaţie de zbor în Marea Britanie. Obligaţia de a obţine autorizaţia de zbor revine exclusiv companiei aeriene HiSky’, a precizat Ionuţ Caraba.
Temporar, zborurile spre Londra au fost efectuate de aeronavele companiei Tarom, HiSky neavând autorizaţie de zbor spre Marea Britanie.
Cursa aeriană externă a debutat în luna decembrie, însă primul zbor Londra – Baia Mare a fost anulat din cauza lipsei autorizaţiei de zbor, pasagerii fiind preluaţi de alte companii aeriene şi aduşi până la Budapesta, iar de aici în ţară cu autocarele.
Pe aeroportul din Maramureş mai operează zboruri regulate compania Tarom, iar pe durata verii, săptămânal, au loc zboruri charter spre Africa, Turcia şi Egipt.