Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, anunță că bugetul Ministerului Sănătății pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament și 39 milioane lei credite bugetare.
- ”𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐥𝐮𝐬 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫. În luna mai, la momentul la care suplimentam bugetul CNAS cu 10 miliarde lei, vă anunțam că protejăm veniturile medicilor de familie și veniturile specialiştilor din ambulatorii, care au rămas neschimbate. Mai mult, promiteam atunci că vom încerca să identificăm, treptat, modalități de stimulare a medicilor de familie și a medicilor din ambulatoriul de specialitate pentru specialități clinice, pentru monitorizarea pacienților cu afecțiuni cronice.
Astăzi, pot să vă anunț că bugetul Ministerului Sănătății pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament și 39 milioane lei credite bugetare, pentru a asigura continuitate în acordarea materialelor și prestărilor de servicii medicale, dar și pentru plata cheltuielilor aferente personalului propriu al caselor de asigurări de sănătate și al CNAS.
Suma alocată astăzi va permite pentru trimestrul IV din 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistența ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice de la 4,5 la 5 lei, menținerea valorilor punctelor „per capita” și pe serviciu în asistența medicală primară, precum și a valorii lunare pentru asistența medicală dentară.
Este o decizie firească, care indică normalitatea în acest sector: asigurăm predictibilitate financiară, care să se traducă în condiții mai bune de tratament și prevenție pentru pacienții din România.
Dovada că nu sunt vorbe goale o găsiți în contul de execuție bugetară, care arată că 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟔 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐥𝐞𝐚𝐜𝐚̆ 𝐥𝐮𝐧𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞, pentru a asigura buna funcționare a spitalelor, ambulatoriilor de specialitate, plata medicamentelor, asigurarea banilor pentru programele de boli cronice, plata medicilor de familie și multe alte categorii de cheltuieli pe deplin necesare celor care sunt bolnavi și în suferință.
Comparativ cu anul trecut, avem o creștere de aproximativ 30% a cheltuielilor Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Articolul Marcel Boloș: Bugetul Ministerului Sănătății pe anul 2024 se suplimentează cu suma totală de 3,039 miliarde lei credite de angajament și 39 milioane lei credite bugetare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro