AcasăPoliticaMarcel Boloş: Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul...

Marcel Boloş: Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul în piaţă a rezultatelor cercetării. Începe digitalizarea marilor servicii publice

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PCIDIF), aferent perioadei de programare 2021–2027, arată un comunicat de presă al instituţiei. Programul urmăreşte creşterea locurilor de muncă pentru cercetare, crearea unui mediu atractiv pentru tinerii cercetători, creşterea abilităţilor acestora pentru transferul de cunoştinţe dobândite către piaţă şi, totodată, transferul tehnologic.

 

Mediul de afaceri va fi sprijinit pentru introducerea inovării şi pentru formarea personalului. Intervenţiile vor stimula organizaţiile de cercetare şi întreprinderile pentru o mai bună poziţionare pe lanţul valoric al inovării, fiind create astfel premisele unui ecosistem în care este facilitată corelarea în termeni reali între nevoie şi oferta, cu utilizarea infrastructurilor existente, mai indică sursa citată.

De asemenea, se urmăreşte digitalizarea extinsă a tuturor interacţiunilor administrative cu cetăţenii, persoanele juridice pentru instaurarea unei e‑guvernări depline şi de care vor beneficia cetăţenii indiferent de tipul de serviciu public pe care îl accesează, indiferent de rezidenţă sau tipul de instituţie sau autoritate publică cu care interacţionează.

„A venit momentul în care putem spune oficial că începe era transferului în piaţă a rezultatelor cercetării. Odată cu aprobarea PCIDIF vom face un pas important spre consolidarea poziţiei competiţionale a economiei româneşti în context european şi, pe de altă parte, ne vom orienta resursele spre proiecte de interes strategice pentru România. Vorbim despre investiţii pentru soluţii în vederea obţinerea hidrogenului, producţia de semiconductori, tehnologiile viitorului (nanotehnologii, microelectronică, fotonică, materiale şi tehnologii de fabricaţie avansate) şi investiţii pentru dezvoltarea unui Hub de Inteligenţă Artificială. Avem o alocare şi pentru materializarea proiectului ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator), proiect care are ca obiectiv construirea, până în 2030, a unui demonstrator european de reactor cu plumb. Proiectul, care presupune utilizarea tehnologiilor avansate cu emisii scăzute de dioxid de carbon. De asemenea, vom putea vorbi cu adevărat de digitalizarea marilor servicii publice. Toate aceste proiecte sunt gândite pentru a ne alinia la trendurile internaţionale, vor fi treceri treptate la sectoare cu valoare adăugată mare, care vor aduce cu adevărat dezvoltare pe termen lung”, a transmis ministrul Marcel Boloş, conform sursei menţionate.

PCIDIF beneficiază de o alocare totală de  2.201.488.236 euro şi va răspunde nevoilor de investiţii în vederea creşterii competitivităţii RO prin dezvoltarea ecosistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare şi a celui entreprenorial, inclusiv prin transformarea digitală a IMM-rilor, precum şi prin dezvoltarea serviciilor publice digitale pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.

 

Prin PCIDIF sprijinul financiar este direcţionat către nevoile de dezvoltare din următoarele domenii: cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniile de specializare inteligentă identificate la nivel naţional prin mecanismul de descoperire antreprenorială în contextul Strategiei Naţionale de Cercetare, Inovare şi Specializare Inteligentă (1.179.153.791 euro), mediu de afaceri, respectiv IMM-uri, inclusiv pentru digitalizare prin Centrele de Inovare Digitală (275.162.680 euro) şi digitalizare în beneficiul cetăţenilor şi mediului de afaceri (747.171.765 euro).

Ce aduce Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare

Prin investiţiile programului se au în vedere următoarele rezultate majore:

–  635 întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) care introduc inovaţii în materie de produse sau procese;

– 198 locuri de muncă create în domeniul cercetării în entităţile care beneficiază de sprijin;

– 1.912 angajaţi din IMM-uri care finalizează programe de formare a competenţelor pentru specializare inteligentă, pentru tranziţie industrială şi antreprenoriat;

–  1.744 angajaţi din organizaţii de cercetare care finalizează programe de formare a competenţelor pentru specializare inteligentă, pentru tranziţie industrială şi antreprenoriat;

– 615 întreprinderi cu cifra de afaceri crescută;

– 2.973.623 utilizatori de servicii, produse şi procese digitale publice noi şi optimizate;

– 3.992  utilizatori de noi produse, servicii şi aplicaţii digitale dezvoltate de întreprinderi;

– 624 întreprinderi care ating un nivel ridicat de intensitate digitală.

Politica de Coeziune 2021–2027

Recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistenţă Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.

Articolul Marcel Boloş: Comisia Europeană a aprobat programul care va aduce oficial transferul în piaţă a rezultatelor cercetării. Începe digitalizarea marilor servicii publice apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks