AcasăPoliticaMarcel Boloș: Programul privind fertilizarea in vitro va merge mai departe

Marcel Boloș: Programul privind fertilizarea in vitro va merge mai departe

Programul privind fertilizarea in vitro va merge mai departe, iar marţi după-amiaza va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Familiei pentru a lămuri mecanismele procedurale, astfel încât suma de 150 de milioane de lei să poată fi utilizată, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„După cum ştiţi, prin Ordonanţa 31 a fost modificat cadrul legal pentru a asigura accesul la acest program pentru cele peste 10.000 de familii de tineri. În cursul zilei de astăzi, la ora 17:00, avem întâlnirea cu Ministerul Familiei şi Tineretului pentru a mai lămuri mecanismele procedurale pe care le mai avem de parcurs, astfel încât suma de 150 de milioane de lei să poată să fie utilizată pentru acest program. Îi asigur pe toţii beneficiarii că identificăm măsurile care mai sunt în completarea cadrului legal şi vom definitiva şi ceea ce urmează să implementăm ca măsuri după discuţia pe care o avem cu Ministerul Familiei şi Tineretului”, a spus Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a subliniat că, în cadrul legal existent, trebuia ca Ministerul Familiei să facă solicitări către ordonatorii de credite pentru ca, prin intermediul mecanismului menţionat, să poată să îşi completeze fondurile care i-au fost alocate.

„Probabil că nu s-a găsit o soluţie la această problemă şi, împreună cu Ministerul Familiei, vom definitiva ceea ce mai este de de făcut. Nu cunosc detaliile tehnice care mai sunt de dus la bun sfârşit, dar vă asigur că programul va merge înainte, are mecanismul legal pentru completarea surselor de finanţare. Să vedem ce mai este din partea Ministerului Familiei. Ca şi dovadă a deschiderii pe care o avem, am invitat Ministerul Familiei pentru a putea continua implementarea acestui program”, a precizat Boloş.

Săptămâna trecută, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a afirmat că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a mai răspuns la telefoane din octombrie 2023 şi îl face responsabil pentru lipsa finanţării unor proiecte.

Prezentă la Arad la evenimentul „Fără Bariere – TOT Adevărul Despre Droguri”, Natalia Intotero a fost întrebată de jurnalişti dacă la nivelul Guvernului există programe noi de creştere a natalităţii, în condiţiile în care cele derulate în anii anteriori nu au avut rezultatele aşteptate.

Ministrul a răspuns că pentru ca programele să aibă succes trebuie convins şi ministrul Finanţelor, care ar fi tăiat mai multe finanţări.

„Avem foarte multe proiecte, foarte bune, dar aici cred că ar trebui să îl convingeţi şi pe domnul ministru Boloş să fie puţin mai atent, pentru că ne-a tăiat toată finanţarea pe absolut tot ce înseamnă astfel de proiecte.(…) S-a promis că o să se regleze în cadru legal, am fost de acord cu toţii cu o ordonanţă, iar apoi a zis că ‘trebuie să mergeţi voi să căutaţi bani la alte ministere’. Am făcut solicitare, din păcate, toţi colegii miniştri ne-au răspuns că nu au bani pentru a ne da din bugetele lor. Se puteau găsi soluţii, dar cred că pentru domnul Boloş nu este o prioritate, nu înţelege, efectiv”, a declarat Natalia Intotero.

Sursa: AGERPRES

Articolul Marcel Boloș: Programul privind fertilizarea in vitro va merge mai departe apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks