Acasă55Marcel Ciolacu: Execuţia bugetară a dreptei pe 2020 = dezastru pe linie

Marcel Ciolacu: Execuţia bugetară a dreptei pe 2020 = dezastru pe linie

Execuţia bugetară a dreptei pe 2020 este egală cu un ‘dezastru pe linie’, a afirmat joi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care susţine că banii nu s-au dus nici măcar pe gestionarea eficientă a pandemiei. ‘Execuţia bugetară a dreptei pe 2020 = dezastru pe linie! Abia după ce i-am avertizat public că încalcă legea, incompetenţii care îngroapă România au făcut publice datele prăpădului financiar pe anul trecut – 9,8%, un deficit de 100 miliarde lei, cât deficitul total al celor trei ani şi 10 luni din guvernările PSD (2016-2019)! Măcar dacă aceşti bani s-ar fi dus pe gestionarea eficientă a pandemiei sau pe susţinerea mediului privat românesc! Dar şi autorităţile locale şi firmele au fost lăsate să se descurce pe cont propriu!’, a scris pe Marcel Ciolacu pe Facebook. El susţine că există ‘o gaură de 10 miliarde euro, bani care puteau merge în investiţii, în economie’. ‘Tunurile repetate date în plină pandemie, favorizarea unor grupuri de interese economice – care nu au plătit taxe în valoare de peste 9,4 miliarde euro, gestionarea dezastruoasă provocată de politrucii numiţi în funcţii doar pe bază de carnet de membru PNL, ratarea permanentă a ţintelor de colectare în ultimele cinci trimestre (de când Dreapta guvernează ţara), toate împreună au generat o gaură de peste 10 miliarde euro. Bani care puteau merge în investiţii, în economie, către români în final. De aceea, când am prezentat bugetul PSD pe 2021 am spus că există bani pentru a mări veniturile românilor şi pentru a pune economia în mişcare! Trebuie doar pricepere, voinţă şi echitate socială! Şi pentru asta ne vom bate atunci când vor binevoi să vină cu bugetul ţării în Parlament!’, a concluzionat liderul PSD.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks