Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că se va împotrivi întotdeauna, ‘cu toate forţele’, violenţei şi extremismului, subliniind că Holocaustul reprezintă o ‘uriaşă tragedie’.
El a participat la un eveniment dedicat victimelor Holocaustului, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, la Templul Coral.
‘Iată-ne din nou împreună, la Templul Coral, comemorându-i şi aducând omagiul nostru celor care au căzut victime Holocaustului, această uriaşă tragedie din istoria noastră. Cu acest prilej, ne reînnoim responsabilitatea de a nu uita niciodată ororile acestui flagel. Trebuie să ne reamintim, totodată, nevoia permanentă de a combate orice formă de intoleranţă şi de discriminare. Să nu uităm că prăbuşirea valorilor şi dezintegrarea instituţiilor democratice au avut consecinţe dintre cele mai grave, milioane de oameni nevinovaţi devenind astfel victimele unor cruzimi enorme, de neînţeles’, a transmis Ciolacu.
Potrivit acestuia, în contextul actual, cu provocări tot mai complexe, cu manifestări ale urii şi intoleranţei, întărirea angajamentului pentru promovarea memoriei Holocaustului, precum şi pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului este cu atât mai necesară.
‘De aceea, este mai important ca oricând să luptăm împotriva populismului, xenofobiei, demagogiei şi antisemitismului, astfel încât să putem oferi securitate şi bunăstare fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, religie sau opţiune politică. Permiteţi-mi să exprim cu această ocazie, încărcată de emoţie profundă, cel mai sincer omagiu pentru victimele Holocaustului de pretutindeni. Vă asigur că, aşa cum am făcut-o în toată activitatea mea de până acum, voi continua să combat orice formă de ură şi discriminare şi să susţin libertăţile şi drepturile fundamentale care definesc societatea românească democratică. Mă voi împotrivi întotdeauna, cu toate forţele, violenţei şi extremismului, deoarece crezul meu este că doar prin toleranţă şi dialog putem construi punţi veritabile’, a completat Marcel Ciolacu.