Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat luni că parlamentarii PSD vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul lui Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anchetat de DNA.
‘Categoric (vor vota pentru ridicarea imunităţii – n.r.). E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru, indiferent de poziţia Comisiei juridice’, a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei.
Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Chesnoiu pentru decizia de a demisiona din funcţia de ministru, menţionând că aceasta a fost abordarea corectă. Totodată, el s-a declarat convins că Adrian Chesnoiu îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă.
‘Îl felicit pentru acest gest şi această abordare corectă. (…) Cu toţii suntem vremelnici în anumite funcţii şi trecători pe acest pământ. Adrian era un foarte bun specialist, recunoscut de către toată lumea, atât la Bruxelles, cât şi de către fermieri, agricultori. Este un moment delicat pentru Adrian, dar cu abordarea pe care a avut-o… şi sper ca lucrurile să se grăbească, să nu treneze acest dosar mai mult decât trebuie în anumite zone şi să fie trimis cât mai repede în judecată. Îşi va dovedi nevinovăţia’, a spus liderul PSD.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joia trecută, Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de Adrian Chesnoiu.
Ulterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis să trimită cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu la Comisia juridică pentru întocmirea raportului pentru luni, iar votul va fi dat în şedinţa de plen de marţi.