Regatul Unit şi Polonia vor construi două sate temporare în vestul şi centrul Ucrainei pentru a le asigura adăpost celor nevoiţi să plece din casele lor din cauza invaziei ruse, a anunţat marţi Londra, angajându-se să finanţeze cu 10 miliarde de lire acest plan, relatează Reuters, arată Agerpres.
Aproape 118.000 de ucraineni au primit găzduire în familii britanice, în cadrul răspunsului guvernului britanic la invazia rusă din februarie 2022, dar găsirea unei locuinţe permanente devine din ce în ce mai dificilă.
Potrivit guvernului britanic, satele din Liov (vest) şi Poltava (centru) vor putea găzdui peste 700 de oameni – ceea ce este însă doar o mică parte din cele câteva milioane de persoane strămutate sau care au plecat din ţară.
„De un an, (preşedintele rus Vladimir) Putin continuă să vizeze locuinţe şi infrastructură civile, iar poporul ucrainean plăteşte un preţ ridicat”, a subliniat într-un comunicat ministrul britanic de externe James Cleverly.
„Acest nou parteneriat între Regatul Unit şi Polonia va contribui la a le asigura lumină, căldură şi case celor care au cea mai mare nevoie de ele”, a adăugat şeful diplomaţiei britanice.
sursa – AGERPRES
Articolul Marea Britanie și Polonia vor construi două sate temporare în Ucraina apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro