Deputatul Maria Gabriela Horga a anunțat faptul că proiectul inițiat de PNL privind creșterea incluziunii financiare a fost votat în plenul Camerei Deputaților.
„Cei care aleg modalitatea plății într-un cont bancar NU VOR PLĂTI comisioane financiare. Acest cont va avea COMISIOANE ZERO. Instituțiile de credit nu pot refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, FĂRĂ COMISIOANE, exceptând situația în care cetățeanul are deja un cont de plăți cu servicii de bază deschis. Acțiunile de deschidere, administrare, retragere, interogare a soldului, plățile online vor fi lipsite de comisioane, în limita veniturilor provenite din salarii, pensii sau ajutoare sociale. Suntem conștienți că fiecare leu contează, în special pentru persoanele cu venituri mici.”, transmite Maria Gabriela Horga, deputat PNL.
De asemenea, liberala precizează că: „Dacă în mediul în care ei își cheltuie banii, cash-ul este preferat, atunci pot să practice acest mod de plată, încă de la încasarea venitului. Vor primi salariile, pensiile sau ajutoarele sociale în numerar.”
„Atât cetățenii care doresc să plătească în numerar, cât și cei care doresc să plătească prin mijloace electronice trebuie să fie sprijiniți. Așa cum este important să conservăm libertatea plăților cash, este important ca oamenii care solicită să plătească prin mijloace electronice să poată face acest lucru și comercianții să le pună aceste mijloace la dispoziție, așa cum prevede un alt act normativ votat de Parlament. Cetățenii care vor să plătească prin mijloace electronice și nu pot sunt la fel de importanți precum cei care vor să plătească în numerar.”, declară deputatul.
Sursa: Facebook Maria Gabriela Horga
Articolul Maria Gabriela Horga (PNL): Cei care aleg modalitatea plății într-un cont bancar NU VOR PLĂTI comisioane financiare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro