AcasăStiri generaleMarian Pavel a demisionat din Senat şi Şerban Nicolae a părăsit grupul...

Marian Pavel a demisionat din Senat şi Şerban Nicolae a părăsit grupul senatorilor PSD

Senatorul PSD Marian Pavel şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, iar Şerban Nicolae a afirmat că nu mai face parte din grupul senatorilor PSD. Marian Pavel, care a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, a precizat că demisia sa din Senat intră in vigoare începând cu data de 28 octombrie. Preşedintele de şedinţă, social-democratul Robert Cazanciuc, şi-a exprimat regretul că Marian Pavel pleacă din Senat. ‘Acum, nu ştiu dacă să ne bucurăm sau să nu ne bucurăm pentru colegul nostru Marian Pavel. Pe de-o parte, ne bucurăm; pe de altă parte, nu ne bucurăm. Grupul pierde un om pe care s-a bazat în toţi aceşti patru ani, care a fost de foarte multe ori liantul acestui grup. Aşa că să-i urăm să ne revedem, cu succese, peste patru ani’, a spus Robert Cazanciuc. La rândul său, Şerban Nicolae, amintind că ia cuvântul pentru a 633-a oară în plenul Senatului, a anunţat că părăseşte grupul PSD. ‘Este a 633-a intervenţie a mea în plen. Am început cu depunerea jurământului ca senator ales în circumscripţia 42 Bucureşti pe listele Partidului Social Democrat. Intervenţia de astăzi este pentru a anunţa demisia mea din grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, iar motivele sunt aşa cum am spus şi în demisia depusă la partid’, a afirmat Şerban Nicolae.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks