Deputatul Marian Rasaliu, preşedinte executiv al PSD Braşov, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că va vota împotriva introducerii obligativităţii prezentării certificatului verde COVID la locul de muncă, arătând că, potrivit Constituţiei, vaccinarea este opţională.
‘Vaccinarea este puternic susţinută inclusiv de mine şi de colegii mei, dar trebuie să ţinem cont de faptul că, potrivit Constituţiei, este opţională, este hotărârea exclusivă a fiecărui cetăţean. În ce priveşte certificatul verde, care a fost respins de Senat (…), din câte ştiu, va intra săptămâna viitoare şi la Camera Deputaţilor şi cred că soluţia este de a nu obliga pe nimeni să facă nimic împotriva voinţei lui. În ce mă priveşte pe mine şi pe colegii mei, vom vota împotriva introducerii acestui certificat în domeniile în care se doreşte’, a afirmat Rasaliu.
În altă ordine de idei, deputatul PSD a spus că ‘PNRR trebuie să fie următorul program de guvernare pentru orice alianţă sau partid care va guverna ţara de acum încolo’, iar banii ce urmează să vină ‘trebuie să ajungă până în cel mai izolat sat din România’,
‘E vorba de 33 de miliarde de euro, bani mai mulţi niciodată nu au intrat în România de la UE, bani care ating în mod direct, pozitiv toate domeniile de dezvoltare ale ţării şi care ar trebui să ajungă până în cel mai îndepărtat colţ al României, până la în cel mai izolat sat’, a spus Marian Rasaliu.