AcasăPoliticaMarius Budăi: „Liderii PNL să spună cine i-a păcălit și le-a luat...

Marius Budăi: „Liderii PNL să spună cine i-a păcălit și le-a luat banii pe un pliant greșit!”

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, spune că informația distribuită de PNL în care se pare că decidenții partidului ar fi contribuit la mărirea pensiilor este eronată. 
  • „Liderii PNL au comandat și distribuit populației un pliant prin care se laudă că ar fi mărit pensiile cu 40%! În realitate, pliantul conține mai multe erori: mărirea menționată a fi făcută în anul 2021 s-a acordat în anul 2022, iar cea menționată pentru anul 2022 s-a acordat în 2023. În anul 2021, când guverna Dreapta, nu s-a acordat nicio mărire a punctului de pensie.

Așadar, majorarea punctului de pensie la 1.586 de lei, care în fluturașul PNL apare în dreptul anului 2021, a avut loc în ianuarie 2022, când ministrul Muncii eram eu.

Dar, să nu ne supărăm pe colegii noștri de Coaliție. Le arătăm adevărul și eu sunt sigur că din respect pentru cetățenii români vor retrage pliantele, își vor cere scuze și vor tipări altele corecte. Liderii PNL să spună cine i-a păcălit și le-a luat banii pe un pliant greșit! Altfel înseamnă că au mințit pensionarii români cu intenție!

  • Solicităm, de asemenea, conducerii Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), prin intermediul căreia au fost distribuite pliantele în cauză, să facă publică valoarea contractului încheiat cu PNL, precum și numărul de pliante mincinoase care a fost distribuit populației, pe fiecare județ și municipiu reședință de județ în parte. Asta în condițiile în care CNPR este condusă de un membru al PNL.

Să nu mai vorbim de faptul că atunci când eu, în calitate de ministru al Muncii, anunțam viziunea PSD privind creșterea pensiilor, unii lideri liberali îmi solicitau demisia!

Reamintesc că unii liderii PNL s-au opus adoptării noii legi a pensiilor, motivând că nu ar exista bani pentru plata drepturilor părinților și bunicilor noștri.”, spune Marius Budăi pe Facebook.

Articolul Marius Budăi: „Liderii PNL să spună cine i-a păcălit și le-a luat banii pe un pliant greșit!” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks