Deputatul Marius Constantin Budăi declară că PSD este garanția creșterii veniturilor cetățenilor români!
- ”PSD este garanția creșterii veniturilor cetățenilor români!
Guvernul condus de Marcel Ciolacu mai face încă un pas înainte pentru implementarea salariului minim european!
În cadrul Consiliului Național Tripartit de ieri s-a stabilit că începând cu 01 ianuarie 2025 salariul minim brut garantat în plată să crească de la 3.700 de lei, în prezent, la 4.050 de lei. Tot în cadrul aceleași ședințe s-a decis menținerea scutirii de taxe pentru valoarea de 300 de lei din salariul minim, PSD demonstrând astfel că înțelege să sprijine și mediul de afaceri în realizarea acestui demers.
- Astfel, PSD încheie acest mandat cu o creștere de peste 75% a salariului minim din România, de la 2.300 de lei în urmă cu trei ani, când am intrat la guvernare, la 4.050 lei începând de anul viitor. Este cu mult peste rata inflației, iar aceste creșteri s-au reflectat cel mai mult în mediul privat. Aceasta este diferența pe care o face PSD când se află la conducerea țării.
Vă reamintesc că în noiembrie 2021, când PSD a revenit în Guvern, am găsit în Ministerul Muncii un punct de vedere negativ asupra adoptării Directivei salariului minim european, punct de vedere redactat, aprobat, asumat și trimis către Comisia Europeană de către Guvernul PNL-USR. Cu sprijinul PSD am modificat acel punct de vedere și acum Directiva este în vigoare și o vom aplica și în țara noastră.
Pe scurt:
1. PNL și USR au blocat salariul minim european, iar în 2021 au acordat ZERO lei la pensie – atât au valorat seniorii României pentru ei;
2. PSD a crescut salariul minim cu peste 75% și pensia medie cu peste 70%.
Faceți singuri diferența!”, spune Budăi.
Articolul Marius Constantin Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor cetățenilor români! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro