Deputatul Marius Constantin Budăi (PSD), fost ministru al Muncii, afirmă că politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu au avut un impact major asupra scăderii inflației. Cele mai mari scăderi de prețuri la alimente sunt la produsele incluse în lista alimentelor de bază la care Guvernul a limitat adaosul comercial la cel mult 20%, spune Budăi.
- ”Măsurile PSD de plafonare a prețurilor la energie și de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază continuă să producă efecte pozitive!
Conform datelor INS, politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu au avut un impact major asupra scăderii inflației, înregistrând o inflație generală de 4,9% în luna iunie 2024 față de 10,3% în luna iunie 2023.
Cele mai mari scăderi de prețuri la alimente sunt la produsele incluse în lista alimentelor de bază la care Guvernul a limitat adaosul comercial la cel mult 20%.
Câteva dintre cele mai semnificative reduceri, în iunie 2024 față de iunie 2023:
1. ALIMENTE
Făină -32%
Mălai -26%
Ulei -16%
Unt -16%
Zahăr -12,5%
Legume -7%
2. ENERGIE
Gaze -10,5%
Energie electrică -4,7%
Energie termică -1%.
Și dacă tot vorbim de energie, să nu uităm cine a făcut acea liberalizare sălbatică a prețurilor: PNL. Trebuie să continuăm implementarea politicilor guvernamentale bine gândite care să aibă un impact pozitiv asupra economiei și asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor români!”, scrie Marius Constantin Budăi pe Facebook.
Articolul Marius Constantin Budăi (PSD): politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu au avut un impact major asupra scăderii inflației apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro