Autorităţile din Spania iau măsuri în urma unei intensificări semnificative a violenţei împotriva femeilor în ultimele săptămâni, informează DPA, relatează Agerpres.
În viitor, procurorii vor trebui să aplice măsuri preventive pentru a proteja victimele violenţei domestice chiar dacă nu a fost făcută plângere penală, dar sunt suficiente indicii că există un pericol.
Măsura a fost dispusă miercuri de procurorul public al Camerei împotriva violenţei asupra femeilor, Teresa Peramato.
Luni, ministrul de interne, Fernando Grande-Marlaska, a cerut poliţiei să fie şi mai vigilentă.
În decembrie, 11 femei au fost omorâte de actuali şi foşti parteneri în Spania, conform datelor de la Ministerul Egalităţii. Este cea mai mare cifră lunară din ultimii cinci ani.
În primele zile din ianuarie, trei femei au fost omorâte de parteneri, conform datelor oficiale. Comparativ, media lunară din ultimii ani era de trei-patru.
Creşterea recentă a numărului de astfel de cazuri arată că „undeva se fac greşeli”, a recunoscut Isabel Rodríguez, purtătoare de cuvânt a guvernului de stânga.
Sistemul de protecţie din Spania a fost „revoluţionar” mulţi ani, însă acum trebuie văzut dacă nu există o „nevoie de modernizare”, a spus ea.
Ministrul Egalităţii, Irene Montero, a declarat că nu există o „formulă magică” de a pune capăt violenţei împotriva femeilor. Este o „problemă structurală”, a precizat ea.
„Însă trebuie să oprim normalizarea violenţei comise de bărbaţi. A ţipa şi a împinge nu este normal. La cel mai mic semn, trebuie să le spunem victimelor că suntem alături de ele. Haideţi să îi oprim pe agresori împreună”, a afirmat ea într-un interviu pentru postul de radio Cadena Ser.
sursa – AGERPRES
Articolul Măsuri judiciare sporite în Spania în urma înmulţirii omorurilor împotriva femeilor apare prima dată în Ecopolitic.