Senatorii au adoptat, marţi, proiectul iniţiat de Guvern care are ca obiect de reglementare măsuri temporare în domeniul justiţiei, împotriva îmbolnăvirii cu coronavirus, aplicabile pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia, menite să permită asigurarea unei protecţii adecvate a magistraţilor, a personalului auxiliar de specialitate şi celui conex din cadrul organelor judiciare, precum şi a justiţiabililor.
‘Având în vedere faptul că în legislaţia în vigoare nu există prevederi legale care să permită luarea unor măsuri privind activitatea de judecată a instanţelor în toate ipotezele care pot apărea în practică, pentru asigurarea accesului la justiţie, precum şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se impune reglementarea în regim de urgenţă a posibilităţii prioritizării activităţii de judecată a uneia sau mai multor secţii ale unei instanţe ori a instanţei în ansamblul său, atunci când, din motive generate de pandemia de COVID-19, activitatea de judecată la nivelul respectivei instanţe este necesar a fi restrânsă’, se precizează în expunerea de motive a proiectului iniţiat de Guvern.
Proiectul de lege privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19 a fost adoptat de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional în acest caz. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)