AcasăStiri generaleMCID: România a fost primită în consorţiul Extreme Light Infrastructure (ELI ERIC)

MCID: România a fost primită în consorţiul Extreme Light Infrastructure (ELI ERIC)

România a primit calitatea de Observator Fondator al Consorţiului Extreme Light Infrastructure, informează Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

‘După ce în mai 2021 România a fost exclusă din ELI ERIC, ieri, 13.06., a avut loc o reuşită istorică pentru diplomaţia şi cercetarea românească. În urma votului Adunării Generale a ELI ERIC, România a primit calitatea de Observator Fondator al Consorţiului Extreme Light Infrastructure. Acesta este primul pas pentru a deveni pe viitor Membru Gazdă în procesul de integrare a Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), cunoscut pentru ‘laserul de la Măgurele’ în ELI ERIC’, afirmă sursa citată.

Proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) s-a născut la iniţiativa Comisiei Europene de a crea o infrastructură pan-europeană de cercetare de anvergură în domeniul laserilor de mare putere în ţări din centrul şi estul Europei cu scopul de a echilibra distribuţia de mari infrastructuri de cercetare la nivelul spaţiului european de cercetare.

‘Repunem România pe harta mondială a laserilor de mare putere. De la începutul mandatului meu am acordat o atenţie deosebită conexiunilor internaţionale ale ministerului. Vă reamintesc că am făcut eforturi deosebite pentru a ne reintegra în Agenţia Spaţială Europeană prin plata datoriilor istorice. Şansa dezvoltării României este strâns legată de cooperarea ştiinţifică în domenii de înaltă tehnologie. România are minţi de excepţie, are o bună reputaţie şi acum am reuşit să reparăm o nedreptate istorică, revenind ca membru fondator, cu statut de observator, în consorţiul european pentru laseri de mare putere. Votul unanim de reprimire a României spune totul despre această reuşită, după ani de zile de eforturi diplomatice. Îi mulţumesc în mod special profesorului Sorin Costreie pentru contribuţia deosebită la acest succes’, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Sebastian-Ioan Burduja, citat în comunicat.

Pentru a asigura sustenabilitatea acestei infrastructuri de cercetare pe termen lung, s-a stabilit încă de la începutul proiectului ELI că cele trei componente ale sale se vor integra într-o structură de cercetare europeană unică de tip European Research Infrastructure Consortium (ERIC). ELI-NP/IFIN-HH a participat în primă fază la formularea aplicaţiei pentru realizarea ELI ERIC, dar ulterior întreruperii legăturilor cu ceilalţi doi parteneri din proiect, în martie 2019, demersurile au continuat fără includerea României.

Potrivit MCID, obţinerea statutului de observator fondator de către România va asigura accesul la informaţiile şi rezultatele obţinute în cadrul cercetărilor la nivelul întregii infrastructuri pan-europene, atât pentru comunitatea ştiinţifică naţională, cât şi pentru societate, în sens larg, incluzând mediul educaţional şi mediul economic.

Participarea la ELI ERIC va permite de asemenea stabilirea de legături cu alte iniţiative internaţionale relevante, în vederea promovării cooperării internaţionale în alte părţi ale lumii, ca reprezentant al Europei în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks