Acasă93MDLPA: 151 de propuneri de proiecte - depuse la primele apeluri pe...

MDLPA: 151 de propuneri de proiecte – depuse la primele apeluri pe Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre

Un număr de 151 de propuneri, dintre care 93 de proiecte standard, în valoare de 101 milioane de euro, şi 58 de proiecte la scară mică, în valoare de 24 de milioane de euro, au fost depuse în cadrul celor două apeluri lansate în cadrul Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre, a anunţat, miercuri, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Cele două apeluri – unul pentru proiecte standard şi celălalt pentru proiecte la scară mică – au fost lansate în data de 30 martie cu termen de depunere în 4 iulie şi au fost deschise pentru toate cele trei obiective specifice ale programului: dezvoltarea capacităţilor de cercetare şi inovare, promovarea adaptării la schimbările climatice şi a prevenirii riscurilor de dezastre, consolidarea protecţiei şi conservării naturii, a biodiversităţii şi a infrastructurii verzi, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.

Valoarea fondurilor Interreg alocate apelului dedicat proiectelor standard este de 26,6 milioane de euro, iar valoarea fondurilor alocate apelului dedicat proiectelor la scară mică este de 5,9 milioane de euro.

În perioada iulie – septembrie 2023, se va desfăşura etapa de verificare administrativă şi a eligibilităţii, urmând evaluarea calitativă estimată pentru perioada septembrie – decembrie 2023. Ulterior, Comitetul de Monitorizare al Programului va lua decizia cu privire la proiectele selectate pentru finanţare.

Informaţii detaliate despre program sunt disponibile la www.blacksea-cbc.net.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks