Acasă55MDLPA a finalizat procedura de achiziţie publică a 56 de autobuze electrice...

MDLPA a finalizat procedura de achiziţie publică a 56 de autobuze electrice pentru Braşov şi Timişoara

Bucureşti, 3 aug Agerpres/ – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, marţi, că a finalizat procedura de achiziţie publică a 56 de autobuze electrice pentru municipiile Braşov şi Timişoara prin Programul Operaţional Regional, obiectivul fiind modernizarea transportului public de călători.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, urmează să fie încheiate contractele de furnizare.

La Braşov urmează să intre în flota de transport public 12 autobuze electrice cu lungimea de circa 18 m, operabile în condiţii de şes, fiind prevăzute şi patru staţii de încărcare rapidă şi 12 de încărcare lentă. Autobuzele şi staţiile de încărcare vor fi puse la dispoziţie de ofertantul declarat câştigător, respectiv KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S. Produsul ofertat este autobuz electric articulat KRS 18 EV (Turcia), iar valoarea contractului este de 37.799.980 lei (fără TVA), a precizat MDLPA.

Pentru municipiul Timişoara vor fi încheiate contracte pentru 44 autobuze electrice cu lungimea de circa 18 m, operabile tot în condiţii de şes, 15 staţii de încărcare rapidă şi 44 de încărcare lentă. Oferta câştigătoare aparţine aceleiaşi firme, pentru acelaşi tip de autobuz, iar valoarea contractului este de 136.400.145 lei (fără TVA).

Finanţarea proiectelor este asigurată de MDLPA, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ‘Sprijinirea dezvoltării urbane durabile’, Prioritatea de investiţii 4e – ‘Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare’, Obiectivul specific 4.1 – ‘Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks