Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că alocă în acest an 15 milioane de lei pentru a finanţa finalizarea Planurilor Urbanistice Generale în 397 de unităţi administrativ-teritoriale din 38 de judeţe.
‘În acest an am schimbat strategia pentru a încuraja finalizarea, în cât mai multe localităţi, a acestor planuri urbanistice. Ministerul a primit cereri de finanţare de la 918 unităţi administrativ-teritoriale şi vor fi finanţate, cu prioritate, cele 397 care şi-au asumat să finalizeze, cu finanţarea din acest an, elaborarea acestora. Un Plan Urbanistic General actualizat va conduce la reducerea sarcinilor administrative şi la limitarea perioadei de timp pentru implementarea investiţiilor la nivel local’, a subliniat ministrul administraţiei, Cseke Attila, citat într-un comunicat al ministerului.
Sursa citată precizează că suportul financiar acordat de către MDLPA autorităţilor publice locale pentru finalizarea procesului de elaborare şi actualizare a documentaţiilor PUG vine în contextul necesităţii asigurării cadrului pentru implementarea unor noi concepte de dezvoltare urbană şi locală care să faciliteze tranziţia verde a localităţilor din România, dar mai ales pentru implementarea proiectelor ce vor fi finanţate din programele operaţionale în perioada 2021-2027 sau din cadrul PNRR.
‘Planul Urbanistic General reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza legală pentru realizarea construcţiilor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie să-şi actualizeze la cel mult 10 ani Planul Urbanistic General, în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali şi a necesităţilor locale ‘, se spune în comunicat.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este autoritatea administraţiei publice centrale responsabilă cu derularea Programului privind elaborarea şi actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU).