Acasă55MDLPA: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea DJ Valea...

MDLPA: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea DJ Valea Doftanei – Brădet

Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 102I, Valea Doftanei (judeţul Prahova) – Brădet (judeţul Braşov).

Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean se va realiza între km 37+620 şi km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în două tronsoane, conform unui comunicat de presă al MDLPA.

Astfel, tronsonul 1 se află pe raza judeţului Prahova, între km 37+620 şi km 50+820,38 (limita judeţului Braşov), în lungime de 13,2 km, iar tronsonul 2 – pe raza judeţului Braşov, între km 50+820,38 şi km 63+256,08, în lungime de 12,4 km.

Intervenţiile în vederea asigurării viabilităţii DJ 102I au ca scop realizarea unei legături suplimentare între partea de sud şi partea centrală a ţării şi, implicit, decongestionarea traficului intens de pe drumurile naţionale DN1 şi DN1A, a precizat ministerul.

Potrivit sursei citate, durata de execuţie a obiectivului este de 42 de luni, iar valoarea totală estimată este de 642.051.000 lei, din care MDLPA, prin Compania Naţională de Investiţii, va asigura 616.072.000 lei, diferenţa fiind suportată de Consiliile Judeţene Prahova şi Braşov.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks