Judeţele Bacău, Olt, Dolj, Suceava şi Constanţa vor primi finanţare prin Programul naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’, finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).
‘Au fost finalizate şi listele cu obiectivele de investiţii ce vor fi realizate în judeţele Bacău, Olt, Dolj, Suceava şi Constanţa, urmând alocările şi pentru celelalte judeţe. Aceste cinci judeţe se alătură celorlalte 16 (Alba, Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Mureş, Sibiu, Tulcea şi Vâlcea), precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti care au primit finanţare prin program, ceea ce înseamnă că, până în prezent, am evaluat peste jumătate dintre judeţele ţării’, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Conform criteriilor de selectare, în judeţul Bacău au fost propuse spre finanţare 124 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.423.112.107 lei.
Pentru judeţul Olt, din totalul celor 214 solicitări, au fost aprobate 157 de obiective, în valoare totală de 1.601.045.200 lei, reprezentând aproximativ 60% din cuantumul tuturor solicitărilor pentru acest judeţ.
În judeţul Dolj, din cele 181 de solicitări depuse, vor primi finanţare 146 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.498.379.242 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 58% din cuantumul tuturor solicitărilor.
Pentru unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, ministerul va finanţa 148 de proiecte, în valoare totală de 1.663.926.045 lei.
În judeţul Constanţa, au fost aprobate 107 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.056.253.869 lei.
‘Prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei’, arată sursa citată.