Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 3 noi contracte de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de 1.952.302,99 de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Dintre acestea, un proiect, în valoare de 982.571,52 lei, are ca obiectiv transformarea unui imobil din municipiul Lugoj în grădiniţă, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.
Alte două proiecte vizează înfiinţarea a câte unui centru comunitar integrat în comunele Romuli, judeţul Bistriţa-Năsăud – 484.973,68 lei şi Stăniţa, judeţul Neamţ – 484.757,79 lei.
Înfiinţarea acestor centre comunitare integrate va conduce la îmbunătăţirea accesului populaţiei şi, în special, al grupurilor vulnerabile la infrastructura medicală, precum şi la servicii sociale şi educaţionale de calitate, în vederea promovării incluziunii sociale şi a combaterii sărăciei, a transmis MDLPA.