AcasăStiri generaleMDLPA: Plăţi de peste 96 milioane de lei pentru investiţii realizate prin...

MDLPA: Plăţi de peste 96 milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, joi, suma de 96.457.508,18 lei, în vederea decontării facturilor pentru 122 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Pentru etapa I a fost plătită suma de 16.014.446,54 lei pentru 23 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 80.443.061,64 lei pentru 99 proiecte de investiţii, precizează joi MDLPA, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks