Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că cinci instituţii de învăţământ superior au introdus complet datele cerute în Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România (RMUR), la două săptămâni de la solicitarea ministrului de resort. Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de MEC, instituţiile respective sunt: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanţa, Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti. Sursa citată precizează că în această categorie intră şi Academia Română, conform art. 158, alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Conform datelor prezentate de MEC, până la momentul actual, în RMUR, dintre studenţii înscrişi, 384.146 au absolvit. De asemenea, în Registrul Matricol Unic au fost introduse datele pentru 36.003 doctoranzi. Sursa citată menţionează că opt universităţi au introdus datele despre conducători de doctorat pentru toţi doctoranzii, în timp ce 23 de instituţii nu au introdus date pentru niciun doctorand. Universităţile care au introdus toate datele solicitate în RMUR cu privire la conducătorii de doctorat sunt: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 201), Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 298), Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad (nr. total doctoranzi: 152), Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (nr. total doctoranzi: 131), Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa (nr. total doctoranzi: 924), Universitatea Maritimă din Constanţa (nr. total doctoranzi: 49), Universitatea ‘Nicolae Titulescu’ din Bucureşti (nr. total doctoranzi: 66), Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’ din Arad (nr. total doctoranzi: 132). ‘Reamintim că instituţiile de învăţământ superior din România au la dispoziţie luna noiembrie pentru a efectua toate completările necesare în Registrul Matricol Unic al Universităţilor din România, care a devenit funcţional în anul 2016, prin includerea în contractul instituţional (semnat de fiecare universitate) a obligaţiei de a raporta datele solicitate de Ministerul Educaţiei referitoare la evidenţa studenţilor pentru toate nivelurile de studii (licenţă master, doctorat sau alte forme de studii)’, se spune în comunicat. MEC precizează că datele prezentate în comunicatul de presă sunt furnizate de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie care administrează Registrul Matricol unic al universităţilor din România.