Un număr de 305 de unităţi de învăţământ din ţară desfăşoară cursuri potrivit Scenariului 3 cu participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online, informează, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Potrivit sursei citate, 12.945 de unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri în Scenariul 1 – cu participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară, iar 4.406 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Scenariul 2 presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente. MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Cercetării şi al Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. ‘Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie’, menţionează ministerul. Data de referinţă pentru aceste informaţii este 21 septembrie, ora 12,00.