Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi Centrul de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, organizează sâmbătă, în Pavilionul Multifuncţional, cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Turcia, evenimentul ‘Adakale Trăieşte’, dedicat memoriei insulei dispărute, care va cuprinde o masă rotundă şi vernisajul unei expoziţii fotodocumentare, toate marcând 54 de ani de la evacuarea populaţiei de pe insulă.
Muzeograful Victor Bunoiu a declarat, pentru AGERPRES, că Muzeul Regiunii Porţilor de Fier dă startul, astfel, conferinţelor lunare ‘Patrimonium Drobetense’, prin care specialişti din muzee şi instituţii de cultură din judeţ, dar şi din ţară, vor aduce în atenţia publicului larg patrimoniul cultural din Mehedinţi.
‘Scopul nostru este acela de a face ca tot mai mulţi oameni să cunoască poveştile zonei şi să îşi dea seama că patrimoniul arheologic, arhitectural, etnografic, natural, industrial sau chiar gastronomic nu este ceva abstract, care îi priveşte doar pe specialiştii din domeniu. Dimpotrivă, este un bun al nostru tuturor, parte a identităţii noastre şi suntem datori să îl cunoaştem şi să îl protejăm’, spune Victor Bunoiu.
Directorul Centrului de Studii Turce al Universităţii din Bucureşti, Silvana Rachieru, subliniază că în urmă cu 54 de ani istoria insulei Adakale se încheia sub apele Dunării.
‘Insula, aflată în zona Turnu Severin, a fost scufundată în anul 1970, ca urmare a construcţiei Barajului de la Porţile de Fier. În 1968, insularii au trăit ultima primăvară pe Adakale. Locuitorii, în jur de 680, în majoritate de etnie turcă, au fost evacuaţi şi au avut de ales între a se stabili în România sau în Turcia. Astăzi, întâlnim membri ai comunităţii Adakale în Orşova, Turnu Severin, Constanţa, Alba Iulia, Bucureşti, dar şi în Istanbul, Edirne, Ankara, Izmir, Eskişehir. Ei şi-au stabilit chiar şi un canal de comunicare virtuală, o pagină de Facebook numită ADAKALE yaşiyor!/ ADAKALE trăieşte! Istoria insulei, dar şi parcursul comunităţii de acolo sunt subiectele întâlnirii complexe pe care o propunem publicului, la finalul lunii octombrie’, punctează Silvana Rachieru, într-un comunicat al Muzeului, remis, vineri, AGERPRES.
În prima parte a întâlnirii va fi prezentată expoziţia de bunuri culturale din patrimoniul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, fondul Ada – Kaleh, piese clasate în categoriile juridice Fond şi Tezaur.
‘Integrată scopului acestui eveniment, expoziţia este o naraţie etnografică ce poate fi considerată şi o istorie reprezentativă a izolatului turco – musulman, o traversare de peste 100 de ani care arată cât de inventivi au fost locuitorii insulei, cât au iubit frumosul şi ce meşteşuguri a avut etnia turcă’, detaliază Florentina Pleniceanu, şef Secţie Etnografie şi Artă Populară din cadrul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier.
Expoziţia ‘Adakale trăieşte!’ a fost mesagerul poveştii insularilor care şi-au ales Turcia drept casă nouă, într-un proiect itinerant, organizat în perioada 2014 – 2015, de Institutul Cultural Român Istanbul, la Izmir, Canakkale, Salonic, Edirne şi Istanbul, iar în 2018, la Bucureşti, într-un eveniment coordonat de Institutul Cultural Turc Yunus Emre şi Centrul de Studii Turce. În 2021 expoziţia a fost găzduită de Institutul de Cultură şi Cercetări Umaniste Veneţia.