Un bărbat de 68 de ani a fost acroşat de un tren, în comuna Butoieşti, fiind nevoie de intervenţia unui elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.
‘Poliţia Oraşului Strehaia a fost sesizată cu privire la faptul că, în gara din comuna Butoieşti, o persoană ar fi fost acroşată de un tren. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Strehaia şi Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Strehaia, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a unui bărbat, de 68 de ani, care a fost transportat cu un elicopter SMURD la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate’, informează IPJ Mehedinţi.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.