În perioada minivacanţei de Crăciun, poliţiştii din judeţul Mehedinţi care au acţionat în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea faptelor antisociale, au aplicat 410 amenzi în valoare de 161.717 lei.
Potrivit IPJ Mehedinţi, pentru încălcarea normelor rutiere au fost reţinute 23 de permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare.
‘În această perioadă au fost desfăşurate 36 de acţiuni menite să identifice şi să abordeze în mod eficient orice ameninţare pentru siguranţa societăţii. În cadrul acţiunilor au fost constatate în flagrant delict 15 infracţiuni, dintre acestea 7 fiind infracţiuni la regimul rutier. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 410 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 161.717 lei. Pentru încălcarea normelor rutiere au fost reţinute 23 de permise de conducere şi retrase 11 certificate de înmatriculare. De asemenea, în perioada menţionată s-a intervenit la 263 de sesizări, dintre care 185 au fost semnalate prin SNUAU 112’, informează IPJ Mehedinţi.
În ceea ce priveşte evenimentele rutiere, pe perioada minivacanţei s-a produs un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane.
Poliţiştii reamintesc conducătorilor auto că persoana care conduce un autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive ori fără permis de conducere şi comite un accident de circulaţie, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri.