Membrii conducerii Camerei Deputaţilor, liderii de grupuri, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi urmează să beneficieze, în acest an, de abonamente la telefonia mobilă de 45 de euro pe lună, fără TVA.
Potrivit unui memorandum prezentat în şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, contractul de telefonie mobilă este încheiat cu Orange pe patru ani, începând cu 2021.
Memorandumul propune sumele decontate de Camera Deputaţilor pentru aleşi.
Astfel, pentru deputaţi se suportă un abonament naţional de voce, cu minute şi SMS-uri nelimitate, cu trafic de internet nelimitat şi cu terminal inclus de clasă medie, de maximum 8 euro pe lună, fără TVA.
Pentru membrii Biroului permanent, liderii de grupuri parlamentare, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi se suportă din bugetul Camerei un abonament naţional cu minute şi SMS-uri nelimitate, trafic de internet nelimitat şi cu terminalul inclus de clasă superioară, de maximum 45 de euro fără TVA, mai prevede documentul.
‘Pentru desfăşurarea paperless a şedinţelor Biroului permanent şi a şedinţelor Comitetului liderilor se suportă din bugetul Camerei Deputaţilor un abonament de internet mobil cu 20 GB trafic naţional şi cu tabletă inclusă de maximum 18 euro fără TVA. Pentru membrii Biroului permanent, liderii de grup, preşedinţii de comisii, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi se suportă serviciul de roaming, voce şi internet, şi de internaţional în limita a 50 de euro, plus TVA. Deputaţii de Diaspora beneficiază de decontarea cheltuielilor pentru serviciul de roaming potrivit reglementărilor în vigoare’, se mai arată în memorandum.
Conform documentului, secretariatul general poate să aprobe şi alte cheltuieli pentru telefonie mobilă, iar cheltuielile generate de serviciile cu valoare adăugată (jocuri, concursuri, televoting, donaţii) se vor suporta din venituri personale.