Santiago de Chile, 22 apr – Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Un memorandum de colaborare între instituţiile din România şi Chile responsabile de gestionarea situaţiilor de urgenţă a fost semnat, sâmbătă, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său chilian, Gabriel Boric.
Memorandumul a fost semnat din partea României de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, la Palatul La Moneda din Santiago de Chile.
În contextul vizitei pe care o efectuează în Chile, preşedintele Iohannis a donat Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel del Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, au fost donate copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni primiţi în România după lovitura de stat din Chile din 1973.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, sâmbătă, o vizită oficială în Chile, aceasta fiind a doua etapă a turneului sud-american pe care şeful statului îl efectuează până pe 26 aprilie.