AcasăStiri generaleMemoria Culturii Româneşti - vineri, la Casa Artelor 'Dinu Lipatti'

Memoria Culturii Româneşti – vineri, la Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’

Cea de-a II-a ediţie a Programului ‘Memoria Culturii Româneşti’ va avea loc, vineri, la Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’, de la ora 19,00.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, publicul va posibilitatea să vizioneze două filme documentare despre două personalităţi emblematice ale culturii româneşti: ‘Ca un copac în furtună – Sergiu Celibidache’ şi ‘Mi se oprise timpul – Pan Vizirescu’, ambele semnate de Marilena Rotaru.

Marilena Rotaru s-a născut la Bucureşti şi a urmat Facultatea de Limba şi Literatura română din cadrul Universităţii Bucureşti. La terminarea facultăţii a fost angajată în redacţia culturală a TVR. Printre programele realizate la Televiziunea Română se numără şi primul interviu cu dirijorul Sergiu Celibidache, difuzat în februarie 1990.

Între 1991 şi 2016 a realizat serialul de televiziune ‘Memoria exilului românesc’, în cadrul căruia 150 de episoade au fost consacrate personalităţilor de origine română exilate în timpul regimului comunist. Între 1990 şi 2014 este autoarea a 52 de spectacole şi evenimente publice şi a 68 de interviuri, documentare şi emisiuni, dedicate Monarhiei, Regelui Mihai şi Familiei Regale Române, multe dintre ele realizate în perioada 1990-1997, când subiectul era sub embargo absolut, cea mai cunoscută dintre acestea fiind emisiunea ‘Ora Regelui’, se menţionează în comunicat.

De-a lungul carierei, Marilena Rotaru a fost distinsă cu numeroase premii.

Conceptul Programului ‘Memoria Culturii Româneşti’ aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro şi în reţeaua iabilet.ro/retea. Accesul persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks