Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba PAL, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2021
Iubiţi Fraţi şi Surori în Cristos! În cadrul fiecărei Sf. Liturghii mărturisim şi ne rugăm astfel: ‘Moartea Ta o vestim, Doamne, şi Învierea Ta o mărturisim, până când vei veni’. Aş dori să meditez la aceasta în trei puncte: Isus este cu noi; Îl sărbătorim în comunitate; Fiecare trebuie să împlinim partea noastră.
Nu există un mesaj mai mare decât acesta: Isus Cristos ne-a iubit până la moarte, a acceptat moartea din dragoste pentru noi, a fost răstignit şi a înviat în a treia zi. Aceasta este baza întregii vieţi creştine: Isus trăieşte. Dragostea Lui pentru noi nu a murit. Mai mult, el a promis – şi îşi îndeplineşte promisiunea – că va rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul lumii! Primul punct al reflecţiei noastre este acesta: El este cu noi.
Acesta este un dar de la Dumnezeu. Ce lucru mic pare, când promitem cuiva: voi fi cu tine – de exemplu la un examen sau în timpul unei intervenţii chirurgicale la spital – şi totuşi cât de mult înseamnă! Cu toate că este doar o mică promisiune umană, ea presupune totuşi că trăiesc pentru tine, voi face totul pentru tine. Cât este de mare şi de puternic acest dar, atunci când Dumnezeu însuşi promite acest lucru: sunt cu tine, sunt cu voi în fiecare zi până la sfârşitul lumii! De fapt, acesta este mesajul plin de bucurie al Paştelui: Isus a înviat şi este cu noi în toate împrejurările. Şi nu numai ‘credem’ acest lucru, ci este şi experienţa noastră de zi cu zi. Cine altcineva ar da speranţă multora astăzi, în timpul pandemiei, ca să privească în viitor cu încredere? Şi de la cine primesc puterea de a lucra pentru un viitor mai bun, în circumstanţe care par deseori disperate?! Prezenţa vie, iubitoare şi încurajatoare a lui Isus înseamnă pentru mulţi creştini nu numai forţa pentru a supravieţui, ci şi darul de a trăi pentru alţii.
Al doilea punct: Îl sărbătorim în comunitate. Această prezenţă a lui Isus printre noi este cea la care privim în perioada pascală. Pe El Îl sărbătorim în fiecare duminică şi în fiecare Sf. Liturghie. Prezenţa Lui o experimentăm în viaţa noastră de zi cu zi. Domnul a înviat, Domnul trăieşte, Domnul este cu noi. Fiecare Sf. Liturghie, în special Liturghia de duminică, este o sărbătoare a comunităţii creştine. Cei care au fost atinşi de prezenţa lui Isus se adună cu bucurie pentru a-L saluta pe Domnul cel Înviat, pe Isus Cel care trăieşte printre noi, pentru a-I mulţumi, pentru a se împărtăşi din viaţa Lui, din nou şi din nou. Construiesc împreună Trupul lui Cristos, Biserica, şi mica sa celulă, comunitatea parohială, iar Cel Înviat îi întăreşte, din nou şi din nou, astfel încât credinţa şi dragostea lor să nu se clatine, pentru ca bucuria prezenţei lui Isus să ajungă la mulţi, chiar şi la cei care nu au încă o legătură de iubire cu Biserica sau nu au experimentat încă mângâierea prezenţei lui Dumnezeu.
Comunitatea lui Cristos care se adună pentru Sf. Liturghie – şi care trăieşte prin Sf. Liturghie – este de neînlocuit. Omul este creat pentru a trăi în comunitate. De aceea obişnuieşte să sărbătorească – în comunitate. Tocmai de aceea nu este suficient ca Sf. Liturghie să fie ‘vizionată’ la televizor sau urmărită pe internet. Am auzit, am văzut, mi-am însuşit mesajul său – toate acestea pot fi bune astfel, pot ajuta foarte mult; dar nu merg cu adevărat înainte, dacă eu nu am făcut ceva pentru a fi un membru constructiv al comunităţii lui Cristos, ca mai apoi această comunitate a lui Cristos să se îndrepte cu adevărat către oamenii suferinzi. Dacă doar atât s-a întâmplat că Dumnezeu mi-a dat şi eu doar am consumat ceea ce El mi-a dat, dar din partea mea nu a existat un pas către El şi către comunitatea Lui, atunci rămân pe dinafară. Deci, pentru ca harul să funcţioneze în noi, nu putem privi comunitatea doar de la distanţă. Trebuie să conlucrăm cu ea şi în ea. Chiar şi bolnavii care, nu din vina lor nu pot merge la Sf. Liturghie, se pot implica, aşa cum pot, îşi unesc suferinţa lor cu suferinţa lui Isus, oferind-o pe aceasta pentru membrii comunităţii şi astfel chiar îşi fac partea lor.
Al treilea punct: Fiecare trebuie să facem partea noastră.
Cristos a înviat, aceasta este marea realitate a creştinismului. Totodată sunt acolo aceste femei simple, care ‘dimineaţa devreme, când era încă întuneric’, se scoală şi se duc la mormânt, citim în Evanghelie. Fac un pas concret. Ce înseamnă acest pas în comparaţie cu faptul că Isus a înviat? Dar dacă acest mic pas nu este făcut, vieţile lor ar rămâne la fel de departe de Cel Înviat, precum sunt vieţile atât de multora, şi în acele timpuri. Apoi, femeile primesc vestea că Isus nu este în mormânt. Încă nu le este clar ce s-a întâmplat. Ele fug la Petru şi la Ioan, şi le spun: Cristos probabil a înviat, fiindcă nu este în mormânt. De asemenea, nici Petru şi Ioan nu rămân acasă, pentru a ‘aştepta ce se va întâmpla’, ci fug şi ei la mormânt. Aşa se construieşte comunitatea care îl primeşte pe Isus cel Înviat. Conform celeilalte descrieri, atunci când pornesc, femeile se întreabă, oare cine va rostogoli acea piatră mare de la mormânt. Partea lor umană este să pornească, partea lui Dumnezeu este să rostogolească piatra, ca apoi ele să poată intra. Iar aşa cumva se repetă aceasta şi în vieţile noastre. Dacă avem aşteptări doar din partea Bunului Dumnezeu şi noi nu facem partea noastră, atunci s-ar putea întâmpla să rămânem pe dinafară. Partea noastră poate fi foarte mică, dar am dat ceea ce am putut, şi aceasta este suficient, fiindcă Bunul Dumnezeu îşi pune partea Sa. Şi în timpul pandemiei de coronavirus putem face atât de puţin, dar să facem ceea ce putem face. Bunul Dumnezeu îşi face şi El partea. Ce lucru mic este, de exemplu, faptul că mă duc să mă spovedesc. ‘Pot dispărea toate păcatele mele în cinci minute?’ Da, eu nu pot ispăşi atât de multe păcate în cinci minute, dar îmi fac partea mea, atât este partea mea. Acest gest atât de mic, că mă ridic, mă duc acolo, îmi mărturisesc păcatele cu căinţă, având hotărârea, că voi îndrepta ceea ce este posibil, şi cer harul lui Dumnezeu, pentru ca să nu mai păcătuiesc, reprezintă o mică parte.
Pe de altă parte, Dumnezeu face partea Lui imens de mare: după aceasta, din scaunul de spovadă iese un om cu sufletul purificat. Ce mare har este acesta! Admirăm faptele lui Dumnezeu, dar trebuie să facem şi noi partea noastră, pentru că Dumnezeu doreşte reciprocitate. De aceea a creat omul. Cele trei zile sfinte ale Paştelui vorbesc despre moartea şi învierea lui Cristos. Dacă trăim bine faptul că murim împreună cu El pentru egoismul nostru, pentru modul de a ne gândi doar la noi înşine şi pentru păcatele care rezultă din acestea, atunci încet-încet, viaţa lui Cristos va deveni o realitate în noi, în viaţa noastră de zi cu zi, chiar în mijlocul pandemiei. Este de luat în considerare ceea ce scrie Franz Werfel în cartea sa despre profetul Ieremia: Regele se supără pe Ieremia şi îl aruncă în cisterna de gunoi, apoi se căieşte şi îl scoate de acolo. Cei din jur îl întreabă pe Ieremia dacă nu a fost îngrozitor să suporte duhoarea din cisternă, la care el răspunde: ‘Am fost mai întâi înconjurat de Domnul şi de mireasma Lui şi abia apoi a venit murdăria’. Iubiţi fraţi şi surori, această apropiere a Celui Înviat este forţa noastră. Să ducem apropierea Lui tuturor oamenilor! Cu aceste gânduri, le doresc tuturor dragilor mei fraţi şi surori un Paşte fericit şi un timp pascal binecuvântat!
Timişoara, 2021. Paşti
