MESERII UITATE Sibiu: Vasile Opincariu, cizmarul care îşi face din toată inima meseria

Cizmarul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, Vasile Opincariu, este unul din cei mai apreciaţi şi căutaţi meşteri din judeţ pentru reparatul încălţămintei, dar şi pentru confecţionat pantofi şi lucrări de marochinărie. Munca făcută cu plăcere, din toată inima, respectul faţă de clienţi şi dorinţa de a face o lucrare de calitate, chiar dacă durează mai mult timp, sunt bazele succesului său în această meserie, nu tocmai uşoară şi care nu mai are căutare la tinerii de astăzi. La cei 63 de ani, Vasile Opincariu are 48 de ani de experienţă ca şi cizmar. Spune că a învăţat meserie ca ucenic de la meşteri saşi pricepuţi şi regretă că tinerii de azi nu mai au chemarea de a învăţa de mici o meserie. ‘În 1972 am fost ucenic. Din 1974 sunt muncitor şi de atunci tot asta prestez, am făcut comenzi, de toate. Am încălţat toată garnizoana Sibiu cu cizme. (…) Atunci veneau şi te întreba ce vrei să te faci şi se uita cam ce înclinaţii ai. Au fost doi colegi care s-au dus la ‘Gheata’ şi aşa m-am dus şi eu la ‘Gheata’ şi am învăţat meseria asta. Noi la ‘Gheata’ câştigam foarte bine, eu sub patru mii jumătate nu am luat niciodată, deşi salariul de încadrare a fost 1.050 de lei. Am lucrat numai cu saşi. Erau foarte punctuali, de asta şi eu sunt corect. Meseriaşii cei mai buni erau saşii şi ungurii, eu de la ei am învăţat multe, şi la civilizaţie şi la mâncăruri. (…) Înainte erau oameni dăruiţi pentru meserie’, a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Opincariu. El a fost meseriaş la fosta fabrică ‘Gheata’ din Sibiu, iar după 1989 a lucrat la o unitate militară din Sibiu, ca apoi să îşi deschidă atelierul lui. ‘După ‘Gheata’, am lucrat la unitatea militară 1606, opt ani de zile, şi după aceea am lucrat particular, cu autorizaţie, numai că înainte plăteai o dată pe an, un milion de lei, era foarte bine, ca să ne încurajeze. Acum, pentru ce lucrăm noi, suntem prea mult (impozitaţi n.red.)’, spune Vasile Opincariu. Cizmarul sibian speră să predea tainele meseriei unuia dintre copiii săi, dar care în prezent e plecat din ţară, lucrează în Germania. ‘Chiar i-am zis lui fiu-meu care lucrează în Germania, ‘hai, măi, încoace, pentru că eu toate sculele le am din Germania. Eu lucrez Neckermann!’. La mine, vorba e vorbă, cuvântul e cuvânt!. Eu nu spun cuvântul ‘Nu’, ‘încerc’. Îmi vin clienţi din Beneşti, Alţâna, Ghijaşa, Avrig, Porumbacu, Arpaş, Săcel, asta le place la mine, că îmi place să lucru pipăit, nu îmi place să dau lucrul peste cap, indiferent dacă m-aş grăbi, mai bine stau un ceas. (…) Dacă vreau să fac o treabă bună, contează primirea, servirea, nici să nu bagi mâna mult în buzunar, că după aceea nu mai vine omul’, explică Vasile Opincariu. Potrivit meseriaşului sibian, încălţămintea de acum este mai slabă calitativ faţă de cea din urmă cu 30 de ani. Una din cauze este şi faptul că pielea nu se mai tăbăceşte lent, timp de şase luni, ci procesul a fost scurtat la numai o zi. ‘Nu se compară calitatea ce o aveam noi. Eu am lucrat pentru toată garnizoana Sibiu. Nimic nu intra în ‘Gheata’ până nu era recepţionată. (…) Eu am un principiu, ‘lucru sovietic, lucru tare’. La noi venea şi spunea ‘aia, aia şi aia’ (perechi încălţăminte n.red.) şi le punea într-un vas cu apă, iar dacă transpira, tot lotul era refuzat. Nouă ne spuneau ‘soldatul român pleacă în Uniunea Sovietică, nu poate să rămână desculţ acolo’ sau ‘cei care îşi dau drumul cu paraşuta pe munte nu pot rămâne desculţi’. O piele tăbăcită bine se tăbăceşte la şase luni, lent, dar acum în 24 de ore’, explică Vasile Opincariu. Deşi a lucrat mulţi ani cu saşii de la care a învăţat meserie şi acum are fiul care munceşte în Germania, Vasile Opincariu este convins că un bun meseriaş va avea întotdeauna viitor acasă, în ţară. La intrarea în atelierul lui Vasile Opincariu se vede drapelul României. ‘Eu nu am ce să caut în Germania. Uită-te acolo! Vezi drapelul? Eu sunt din Mărginimea Sibiului, de unde o fost românii adevăraţi. Cum i-am zis la un italian: eu de când am ieşit din mama, am ieşit cu idei capitaliste, cu oi, cu boi şi aşa mai departe. Când m-o chemat să mă fac membru de partid şi le-am spus ideile mele, mi-o zis secretara de partid: ‘ieşi afară, că tu ai concepţii burghezo-moşiereşti’. Eu vreau să lucru cât pot. Mama mea a murit la 88 de ani, se ducea în câmp. Şi îi ziceam să nu cadă jos (…) Mi-a zis: ‘Eu cât lucru, nu cad la pat’. Şi aşa-s şi eu. Ieri am împlinit 63 de ani’, se mândreşte Vasile Opincariu. Secretul succesului său spune că este că îi place meseria şi că o face din toată inima. ‘Trebuie să îţi placă, dacă nu îţi place, nu îţi iese’, este convins Vasile Opincariu. Anul trecut, una din cele mai importante academii militare din ţară, cea din Sibiu, l-a angajat ca să aibă grijă de încălţămintea studenţilor militari şi a ofiţerilor. A fost ales tocmai datorită experienţei sale profesionale. ‘După 1989 mi-a zis un sas că să ne bucurăm că avem de lucru. Asta m-a supărat tare şi atunci i-am zis: ‘domn’e, când voi vedea oamenii că merg în mâini şi nu pe picioare, atunci nu voi mai avea de lucru’. Eu toată viaţa am făcut numai comenzi. Eu după trei luni de meserie, m-am dus şi mi-am cumpărat un cleşte, calapod, ciocan şi am început să fac. Am făcut şi de la A la Z încălţăminte’, spune Vasile Opincariu. Orfan de tată de la 13 ani, Vasile Opincariu a învăţat hărnicia în copilăria într-un sat din Mărginimea Sibiului şi mărturiseşte că şi acum îi place să lucreze pământul şi să crească animale, deşi e foarte căutat de sibienii care îl ştiu de meşter foarte bun. El regretă că tinerii de astăzi nu prea vor să mai înveţe de mici o meserie, nu mai sunt educaţi în valorile de odinioară, când cinstea, munca şi priceperea te ridicau în orice profesie, şi sunt îndemnaţi mai mult să vâneze diplome şi titluri pentru CV-uri. ‘Cei 7 ani de acasă, bunele maniere, proverbele româneşti, cei tineri nu le mai ştiu şi acestea te învaţă foarte multe. Pe mine nu mă interesează hârtia, diploma, ci mâna’, explică Vasile Opincariu. Cizmarul sibian este o dovadă vie că munca şi talentul fac casă bună în orice meserie pe drumul succesului în viaţă. ‘Las că merge şi aşa’ mie nu îmi place’, concluzionează Vasile Opincariu. AGERPRES / (A – autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă)