AcasăPoliticaMeteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât cele normale, săptămâna viitoare, dar şi...

Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât cele normale, săptămâna viitoare, dar şi ploi, în special în regiunile vestice, în următoarele două săptămâni

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale, săptămâna viitoare, în timp ce spre finalul lunii mai, acestea vor fi uşor mai ridicate faţă de cele obişnuite pentru această perioadă, anunţă meteorologii, care au prezentat, vineri, estimările pentru următoarele patru săptămâni. Vor fi ploi în următoarele două săptămâni, în special în regiuniel vestice şi nord-vestice.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022.

Săptămâna 8-15 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, sudvestice şi local în cele centrale, dar şi deficitar în nord-estul extrem al ţării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

Săptămâna 15-22 mai 

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a ţării, iar în rest se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă.

Săptămâna 22-29 mai

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile

Săptămâna 29 mai – 5 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile nordice şi nord-estice, dar şi local excedentare în extremitatea de sud a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Articolul Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât cele normale, săptămâna viitoare, dar şi ploi, în special în regiunile vestice, în următoarele două săptămâni apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks