Mexicul a salutat noile măsuri privind migraţia anunţate de preşedintele american Joe Biden, conform cărora Statele Unite ale Americii vor accepta până la 30.000 de migranţi pe lună din Cuba, Nicaragua, Haiti şi Venezuela, informează vineri AFP, scrie Agerpres.
Mexicul a aflat „cu plăcere” anunţul privind „noi acţiuni din partea SUA menite să sporească măsurile de mobilitate privind lucrătorii”, a notat într-un tweet Roberto Velasco, un responsabil al Ministerului Afacerilor Externe mexican.
El a adăugat că aceasta era o cerere veche a guvernului mexican, „pentru a ajunge la o imigraţie ordonată, sigură, regulată şi umană în regiune”.
Potrivit lui, aceasta va permite reducerea riscurilor pentru migranţii care caută să traverseze frontiera în mod ilegal.
Această nouă cotă de 30.000 de intrări de migranţi pe lună se aplică lucrătorilor legali care au un angajator sau sponsor pe teritoriul american.
Cei care intră în mod ilegal se expun în continuare riscului unei expulzări.
„Este sigur, uman şi aceasta funcţionează”, a declarat Joe Biden, ce urmează să se deplaseze duminică în Mexic, după o vizită în oraşul de frontieră El Paso (Texas).
Un plan similar a fost lansat în octombrie pentru 24.000 de venezueleni sponsorizaţi, autorizaţi să imigreze pe cale aeriană în baza prezentării unei cereri oficiale.
Velasco a afirmat că acest program a generat o reducere a fluxului ilegal cu 94%, adăugând că el le permitea migranţilor să evite să recurgă la traficanţi pentru a trece frontiera.
Imigraţia va fi un subiect central al viitoarei întrevederi dintre Joe Biden şi preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, în condiţiile în care în noiembrie SUA au înregistrat din nou peste 200.000 de arestări la frontiera lor sudică.
sursa – AGERPRES
Articolul Mexicul salută noile măsuri anunțate de Joe Biden privind migraţia apare prima dată în Ecopolitic.