AcasăStiri generaleMichael Schmidt: Festivalul Haferland - o platformă de promovare a antreprenorilor locali

Michael Schmidt: Festivalul Haferland – o platformă de promovare a antreprenorilor locali

Săptămâna Haferland a demonstrat în toţi aceşti ani că a devenit un ambasador al Ţării Ovăzului, o platformă de promovare a antreprenorilor locali şi a contribuit decisiv la dezvoltarea potenţialului turistic al zonei, a declarat duminică organizatorul evenimentului, Michael Schmidt, în ultima zi a Festivalului ‘Săptămâna Haferland’.

El a precizat că cei zece ani de festival Haferland ‘marchează un deceniu de promovare a tradiţiilor şi culturii săseşti din Transilvania’.

Michael Schmidt a amintit că Săptămâna Haferland a fost iniţiată în 2012 alături de Peter Maffay şi reprezintă ‘un proiect de suflet’.

‘Avem zece sate în care facem activităţi în aceste zile. Săptămâna Haferland se desfăşoară, după pandemie, doar trei zile, dar în viitor am hotărât să extindem la cel puţin cinci zile’, a mai spus iniţiatorul proiectului.

Sylvia Stierstorfer, reprezentanta guvernului bavarez pentru germanii imigranţi din ţările est-europene, a transmis discursul lui Markus Soeder, prim-ministrul landului Bavaria, care a apreciat că Săptămâna Haferland reprezintă un ‘eveniment cultural de excepţie’.

‘Este o mare plăcere şi onoare pentru mine ca, împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, să preiau patronajul Haferland 2022. Aş dori să transmit din Bavaria cele mai calde felicitări pentru aniversare. Saşii transilvăneni sunt o comunitate mare, eu însumi fiind membru al Uniunii Saşilor Transilvăneni din Germania şi sunt mândru că am primit o scrisoare de onoare. Fiecare săptămână culturală Haferland este dedicată unui aspect cultural, educaţional şi diferit în jurul păstrării, promovării tradiţiilor transilvănene. Mottoul ediţiei din acest an este în ton cu vremurile: Educaţie interculturală şi protecţia mediului. Săptămâna Haferland este un eveniment al constructorilor de poduri, este o busolă pentru a stabili cursul viitorului Europei pe baza păcii, libertăţii şi dreptăţii’, a transmis Markus Soeder.

El a apreciat că România şi Bavaria au foarte multe lucruri în comun şi unul în mod special – saşii.

‘România şi Bavaria au foarte multe lucruri în comun, unul în mod special: îi preţuim pe saşii transilvăneni, ştim ce au realizat saşii transilvăneni pentru patria lor şi pentru Bavaria. Ei sunt foarte bine integraţi şi recunoscuţi şi sunt adevăraţi realizatori. Faptul că actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis, este un sas transilvănean în fruntea României spune multe. (…) Suntem alături de România nu numai în susţinerea minorităţii germane, ci şi în multe alte probleme. Suntem şi vom rămâne ferm uniţi în spirit european’, a precizat Markus Soeder.

Printre invitaţii ediţiei aniversare a Festivalului ‘Săptămâna Haferland’ s-au aflat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, fostul preşedinte al Parlamentului Landului Bavaria (2008-2018) Barbara Stamm, membri ai Parlamentului României, ambasadorul Statului Israel, David Saranga, dar şi fostul jucător de fotbal Gheorghe Hagi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks